Sfintii pe calea desavarsirii

Daca e sa invatam ce inseamna a posti, de la cine am putea mai mult daca nu de la sfinti? Primii calugari, cei care au intemeiat viata pustinceasca si monahala, traitori in primele secole crestine in pustie, departe de ispitele lumii, ne-au lasat destule invataturi de urmat.

Daca e sa invatam ce inseamna a posti, de la cine am putea mai mult daca nu de la sfinti? Primii calugari, cei care au intemeiat viata pustinceasca si monahala, traitori in primele secole crestine in pustie, departe de ispitele lumii, ne-au lasat destule invataturi de urmat. O carte de o rara frumusete, alcatuita din intamplari povestite pe scurt si incheiate intotdeauna intr-o cheie cu talc duhovnicesc si o concluzie practica, "Patericul egiptean" poate fi un sfetnic la indemana oricui ar vrea un sfat spre o inaintare in viata duhovniceasca. Sunt in aceasta carte si referiri la post, si cum nu ar fi cand postul este considerat o virtute de capatai pentru cine vrea sa se desavarseasca. Postul este infranare nu numai de la mancare, ci de la toate patimile vatamatoare de suflet. Este adevarat ca postirea celor din lu-me nu poate fi la fel cu cea a pustnicilor, pentru ca masura rugaciunii lor nu o poate ajunge grabita si prescurtata rugaciune rostita a celui care merge dimineata la lucru intr-o metropola sau aceea a mamei pe care o asteapta copiii sa le pregateasca hrana, spre exemplu. Dar a sti pana la ce culmi de asceza poate ajunge un om foloseste oricui. Si chiar daca "Patericul" a fost scris ca un indreptar de viata pentru cei din pustie si pentru calugari mai ales, este tot atat de folositor si in pustia zilelor noastre.

PILDE. "Ne spunea noua un ucenic al unui batran despre batranul sau ca douazeci de ani nu s-a culcat sa doarma si dormirea lui era sezand pe un scaunas, lucrand lucrul sau, iar mancarea lui era la doua zile, uneori la trei si chiar la cinci zile", se spune in capitolul cinci al cartii amintite. "Un batran oarecare s-a imbolnavit de o boala foarte grea si curgea sange dinlauntrul lui, iar un frate, facandu-i-se mila de dansul, i-a fiert mancare si aducandu-i l-a rugat sa manance, zicand: rogu-te, parinte, gusta si mananca putin din aceasta mancare, ca ti-am adus si poate o sa-ti fie de folos. Batranul, cautand la dansul, i-a zis: Domnul sa-ti primeasca dragostea, frate, dar zic tie ca as vrea sa ma lase Dumnezeu asa, in boala aceasta, chiar si pana la treizeci de ani. Si n-a vrut sa guste. Iar fratele, mirandu-se de aceasta rabdare a acelui batran, s-a dus luand mult folos." Apoi, se povesteste despre alt batran care postea foarte mult: "Un batran oarecare, pustnic, se infrana sa nu bea apa patruzeci de zile si, cand era caldura mare, isi spala paharul de baut apa si, umplandu-l cu apa, il punea inaintea sa. Odata l-au intrebat fratii, zicand: de ce faci aceasta, parinte, ca de apa postesti si nu bei, iar paharul il umpli cu apa si-l pui inaintea ta? Batranul le-a raspuns: Pentru ca, vazand paharul plin cu apa inaintea mea, mai multa sete si pofta sa-mi fie si sa patimesc si sa rabd, ca mai multa plata sa iau de la Dumnezeu". Se poate ca unii dintre cei care n-au mai citit asa ceva sa se mire foarte tare si sa nu considere normale astfel de practici, dar trebuie sa stie ca parintii acestia din pustie se rugau foarte mult, iar la un asemenea nivel de postire au ajuns dupa multa straduinta. Si nu faceau aceasta "nebunie" decat din dragoste pentru Dumnezeu si nu pentru a-si incerca fortele proprii sau vointa. "Ne spunea un batran, zicand: fiilor, am petrecut in adancul pustiului cu alti parinti saptezeci de ani, postind, si mancarea noastra acolo nu era alta decat legume si putine finice (curmale)". "Zis-a un batran: fratilor, imbuibarea pantecelui este maica curviei, iar postul si infranarea sunt bogatia sufletului, deci aceasta sa ne silim sa o castigam cu smerita intelepciune, pazindu-ne de mandrie, placere si de lauda oamenilor, care este maica tuturor rautatilor. Zis-a iarasi: fiilor, bine este a-i satura pe sarac si flamand si asa sa postesti. Zis-a iarasi: fiilor, trebuie ca noi mai mult cu cuvintele cele dumnezeiesti sa ne hranim si cu invatatu-rile sfintilor parinti sa praznuim, nu numai pantecele sa-l hranim si sa-l saturam si de suflet sa nu purtam grija, ci duhovniceste sa praznuim veselindu-ne."

SMERENIE. Intariti de harul dumnezeiesc, unii dintre calugarii din vechime parca nici nu mai aveau nevoie de hrana omeneasca: "Spuneau parintii despre un batran induhovnicit care traia in lavra parintelui Petru ca a sezut intr-o pestera cincizeci de ani, si in acei ani nici paine n-a mancat, nici vin n-a baut, ci numai paine cu tarate de trei ori pe saptamana. Un sihastru oarecare traia in adancul pustiului de treizeci de ani. Mancarea lui era o buruiana oarecare, ce crestea in acea pustie. Mai tarziu a inceput a gandi si a grai in sine, zicand: in zadar ma necajesc de atatia ani, in aceasta pustie si nu mananc decat aceasta buruiana si nici o descoperire sau vedenie in vis sau aievea nu vad sau nici o minune n-am facut, precum faceau alti parinti inainte de mine. Ci mai bine sa las aceasta pustie fara nici un folos si sa ies in lume, ca si acolo cel care vrea sa se mantuiasca se mantuieste. Aceasta gandind el si voind sa plece din pustie in lume, i s-a aratat ingerul Domnului si, standu-i inainte, i-a zis: ce vrei sa faci, batranule? Pentru ce primesti in inima ta acele ganduri si sfaturi vrasmasesti? Adica, pentru ca nu faci minuni, sa iesi in lume? Dar ce minune mai mare decat aceasta doresti, ca de atatia ani traiesti aici, in aceasta pustie, si Dumnezeu te hraneste si te intareste, te pazeste si nimic nu-ti lipseste ca si unuia din lavra? Deci pentru ce te supui sfatului vrasmasului? De acum sa nu te mai supui gandurilor si sfatului vrasmasesc si sezi aici, in acest loc pana la sfarsitul tau, si te roaga lui Dumnezeu ca sa-ti dea smerenie si rabdare! Iar el, intarit de sfatul ingerului, a petrecut acolo toata vremea vietii sale si s-a mantuit".

RABDARE. Bolnavii afla aici o alinare si leac duhovnicesc: "Zis-a un batran oarecare: fiilor si fratilor, sa intelegeti si sa stiti toti, ca nici una din faptele cele bune nu este asa iubita si placuta lui Dumnezeu si de nici una nu se bucura asa de mult ca atunci cand se intampla omului sa cada in vreo scarba oarecare ori in ce chip ar fi, iar el cu multumire rabda bucuros pana la sfarsit. La fel si de la cel ce este bolnav cu trupul sau nu cere Dumnezeu, nici cearca de la dansul post, infranare la mancare sau bautura sau alta osteneala de nevointa a trupului decat rabdare, multumita si rugaciune duhovniceasca si sa-i fie mintea si gandul pururerea la Dumnezeu. Iar postul si osteneala trupeasca le face omul pentru infranarea zburdarilor necuratelor pofte si a patimilor trupului, ca boala trupului este mai presus de orice alta nevointa si osteneala a trupului. Pentru aceasta, de la bolnav nu se cere nici se cearca post, infranare si alte osteneli, ci datoria lui este sa multumeasca lui Dumnezeu pururea, cu osardie si cu toata inima lui Dumnezeu, rugandu-se sa-i dea rabdare".
Sa nu incepem, asadar, o cura de patruzeci de zile pe care sa o numim din nestiinta post, sa nu facem doar o schimbare de alimente, sa nu tinem doar un regim alimentar - daca tot ne-am hotarat sa postim. Diluand "taria" acestor pilde de pateric, sa ne ramana si noua de baut limpezimea gandului ca postirea este inainte de toate cumpatare, infranare de la rau si dorinta de curatire a sufletului pentru a-L putea primi pe pruncul Hristos!

Ascultarea lui a Inviat un mort

In "Pateric" se spune despre doi frati de sange ca au mers la manastire si unul era smerit si ascultator, iar celalalt postitor. Fiind invidios pe fratele sau care facea ascultare, postitorul l-a dus pe fratele sau la un rau plin cu crocodili si i-a spus: "«Pogoara-te in rau si treci». Si s-a pogorat si au venit crocodilii si-i lingeau trupul lui si nu l-au vatamat. Si, vazand postitorul, i-a zis: «Iesi din rau». Si a iesit nevatamat. Deci, calatorind ei, au aflat un trup lepadat pe cale si a zis postitorul: «De am avea o haina veche, am pune-o peste el». Raspuns-a fratele: «Mai bine sa ne rugam, poate, cumva, va invia acesta». Si au stat la rugaciune si, rugandu-se ei, a inviat mortul. Si se lauda postitorul, zicand: «Pentru postirea mea a inviat acesta». Dar a descoperit Dumnezeu parintelui manastirii toate. Si daca s-au intors, a zis staretul catre postitor: «De ce ai ispitit asa pe fratele tau pana la rau? Ca, iata, pentru ascultarea lui, a inviat Dumnezeu mortul»".

Sfintii despre Post

"Postul adevarat este abtinerea de la orice lucru rau" Sf. Teodor Studitul "Postul este marea arma impotriva ispitelor, precum placerea este inceputul tuturor pacatelor" Teofilact al Bulgariei "E nevoie de multa vitejie spre a birui pofta stomacului. Cel ce a pus stapanire pe ea isi deschide drum singur spre eliberarea de patimi si spre desavarsita infranare" Sfantul Ioan Scararul "Cand vei face sa inceteze imprastierile din afara si vei parasi gandurile dinlauntru, mintea ti se va ridica la lucrurile si cuvintele Duhului" Teolipt al Filadelfiei "Postul acela este adevarat care este prezent in toate, pe toate le curateste si pe toate le vindeca" Sfantul Grigorie Palama "Postul ocroteste orice virtute. Este inceputul luptei spirituale, cununa celor cumpatati, frumusetea fecioriei si sfinteniei, stralucirea cuminteniei, inceputul vietii crestine, mama rugaciunii, izvorul cuminteniei. El invata linistea si este inaintemergatorul tuturor celorlalte fapte" Sfantul Isaac Sirul "Postul si cumpatarea razbunarile trupesti le inceteaza, robia maniei si a poftei o posomorasc, aduc claritate si limpezime in cugetare, curatind-o de fumul care iese din multimea mancarurilor si de ceata care se face din cauza lor. Cu postul si cu cumpatarea se slabeste acesta, cu atat se innoieste cel launtric. A spus cineva ca pantecele mare nu poate sa dea nastere la o minte ascutita. Cel care se slabeste cu cumpatarea neaparat dobandeste o minte ca aceasta" Sfantul Grigorie Palama Ne-am imbolnavit prin pacat, sa ne vindecam prin pocainta. Iar pocainta fara post este neputincioasa. Indreapta-te, dar, inaintea lui Dumnezeu prin post Sfantul Vasile cel Mare "Daca postul a fost necesar in rai, cu atat mai mult e necesar in afara de rai. Daca a fost un medicament util inainte de rana, cu atat mai mult este util dupa rana" Sfantul Ioan Gura de Aur

Multumirea pentru toate Un batran sedea la masa impreuna cu fratii si i s-a desco-perit aceasta minune: vedea pe unii mancand miere, pe altii paine, iar pe altii - baliga. Si, rugandu-se, i s-a talmacit: "Cei ce mananca miere sunt cei ce cu frica, cu cutremur si cu bu-curie duhovniceasca sed la masa si neincetat se roaga si rugaciunea lor ca tamaia se suie la Dumnezeu. Cei ce mananca paine sunt cei ce multumesc pentru impartasirea celor daruite de la Dumnezeu, iar cei ce mananca baliga sunt cei ce cartesc si zic: aceasta este buna, aceasta este putreda". A inteles atunci ce trebuie sa facem "ori de mancati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate spre slava lui Dumnezeu sa le faceti". Cu postul nu te lauzi Se povesteste in "Pateric" ca intr-un sat traia un om care postea foarte mult. Era insa si mandru si nu facea lucrurile dupa o randuiala. Avva Zinon, un batran calugar, l-a chemat pe acela sa vada cum se nevoieste. Si stand impreuna, Avva lucra si se ruga in tacere, iar omul a inceput sa se plictiseasca si i-a zis ca ar vrea sa plece, "caci inima mea ca arzandu-se este si nu stiu ce are. Cand eram in sat, pana seara posteam si niciodata asa nu mi s-a facut". Batranul l-a trimis in sat si i-a spus sa manance dupa ceasul al noualea. Si facand asa, s-a indracit omul acela si, venind la batran, i-a aratat acesta ca inainte gresea si ca trebuie sa faca in ascuns fapta sa buna. Sfantul Ioan Postitorul, vindecatorul bolnavilor Sfantul Ioan Postitorul a fost patriarh al Constantinopolului intre anii 582 si 595. A fost canonizat pentru viata plina de fapte frumoase. Pentru ca se nevoia cu postul mai mult decat cu oricare alta virtute, i s-a spus Postitorul. "La infranare atat se nevoia, incat n-a baut apa sase luni, fara cat numai miezul unei laptuci i-a fost si mancare, si bautura sau putintel pepene; ori struguri sau smochine, schimbandu-le. Acestea i-au fost hrana in treisprezece ani si jumatate ai arhieriei sale. Iar somnul lui era sezand cu pieptul lipit de genunchii sai. Infigea o undrea intr-o lumanare aprinsa si, cand ajungea focul lumanarii la undrea, cadea undreaua intr-un lighean si se trezea. Iar de se intampla sa nu auda sunetul undrelei, toata noaptea urmatoare o petrecea fara somn. Odata, o femeie, fiindu-i barbatul indracit si nazuind catre un oarecare om pustnic, ii zise acela: «Mergi la preasfantul Ioan, patriarhul Constantinopolului, ca acela il va lecui». Si facand asa n-a gresit, ca luand tamaduirea barbatului ei cu ruga sfantului se duse vesela la casa ei. (…)".