Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Contemporan cu Baba si alti monstri sacri ai picturii, Dan Hatmanu isi are, inca din viata, locul sau in galeria de onoare a culturii romane.
Astazi apreciaza gestul tanarului artist care coboara in strada pentru a-si face cunoscuta opera, pretinde ca maneaua sa nu fie numita muzica romaneasca si ne invita cu stiinta sa ne iubim meseria.
Ceausescu, la un pahar cu Stefan cel Mare
In tabloul "omagial" al picturii romanesti, prietenul sau, pictorul Piliuta, il asteapta cu paharul ridicat la intrarea in galeria artistilor romani nemuritori. E un exercitiu de imaginatie asemanator contestatei picturi a lui Hatmanu in care Ceausescu ciocneste o cupa de sampanie cu Stefan cel Mare oglindit in tabloul reprezentat in aceeasi pictura. Dar nu aceasta opera e reprezentativa pentru maestru, de la ea a avut doar de patimit. Din alte culori pastelate e compus meritul sau pentru dezvoltarea artei romanesti…
Stam in atelier. Umbrele muncii sale de ani si ani se rasfrang in tablouri. Isi amintea candva ca mainile tatalui sau miroseau a zer de vaca. Palmele maestrului, incretite de masura geniului sau, miros a culori. O mustata ingusta, lunga cat firul unei bancnote valoroase, o vorba domoala si doi ochi vii, luminosi: este portretul artistului la batranete. Un luptator in transeele artei, in lupta cu invidia, uneori cu umbrele contestarii, mai ales dupa Revolutie, pentru picturile "omagiale" cu Ceausescu. "Era si el o persoana ca oricare alta, daca fac portretul realist al unui vagabond, pentru ca in majoritatea tablourilor nu am ingrosat caracterul, se cheama ca ii fac un omagiu?", se apara maestrul. De altfel, comentariile pe marginea tabloului cu Ceausescu frizau ridicolul. "S-a spus ca intr-un fel l-am facut pe secretarul general al partidului betiv, pentru ca avea mai putina bautura in pahar decat Stefan cel Mare, si alte bazaconii, s-a discutat si la Europa Libera pe aceasta tema atunci. Eram obligat sa le fac pentru ca am fost mult timp presedintele Uniunii Artistilor Plastici, rector la Universitatea de Arte, mi se dadea si termen pentru astfel de tablouri. Toti cei care se pricepeau la portret n-aveau cum sa refuze. Omagiu e atunci cand ii atribui niste calitati care nu sunt reale. Eu am pretins ca i-am facut lui niste portrete veritabile, ca nu l-am redat nici mai prost, nici mai frumos, nici mai bun… "Am cautat a-i evidentia caracterul si nu intotdeauna i-a placut. Era asa, uscat, parca impietrit, era un lucru care il dezavantaja."
"«Trebuie sa ai o parere buna nu numai despre ceea ce faci, ci si despre ceea ce ai putea face intr-o buna zi», spunea Degas." Este o pilda de urmat si pentru romani. "Trebuie sa fim uniti, sa lasam invidia la o parte, sa nu ne mai furam caciula, dar, mai ales, sa ne dedicam cu pasiune meseriei", este lectia de intelepciune data de unul dintre cei mai mari pictori romani in viata: Dan Hatmanu.
Culorile Romaniei: albastru si verde
O capitala a Frantei care danseaza. Asa si-o imagina maestrul cu cateva decenii in urma. "Parisul care danseaza" e titlul expozitiei lui Dan Hatmanu de la Galerie du Passeur din capitala pariziana, pe vremea cand insusi Picasso expunea acolo. Un New York incarcat de muzica si poezie – o alta fateta a creatiei sale concretizata intr-o alta expozitie organizata peste Ocean. Un paradis exotic cum si-a imaginat maestrul in cele doua ipostaze amintite pare ca nu mai este posibil in Romania. O tara careia se va incumeta sa-i faca portretul, mai intai acum, in cuvinte. "Mi-ai dat o idee, o sa-i fac un tablou! Patria mea o vad in albastru si verde spre ocru. Albastru de la sensibilitate, poezie, iar verde de la tendinta spre rautate, xenofobie. E ca un om sleit de puteri, un portret in ulei cu pasta suculenta", rade maestrul. "Trasaturile pozitive de caracter sunt sensibilitatea si poezia, iar negative – furtul, plagiatul, atat in arta, cat si in viata de zi cu zi. Exista si sentimentul acesta de invidie, pregnant mai ales in domeniul artelor, dar nici in medicina nu mi-e rusine. Din pacate, la noi functioneaza foarte bine acel «sa moara si capra vecinului!»" Poporul roman? "E ca un om viguros caruia puterile ii sunt decimate". Politicianul roman? "Are fruntea ingusta, iar bratele… da, intr-adevar lungi", pentru ca ajung mai usor la borcanul cu miere; asta nu mi-a mai spus-o maestrul, insa asa am inteles. In tinerete, la sfatul mentorului sau, marele pictor Corneliu Baba, s-a dus la Bucuresti sa isi dezvolte acolo cariera. Oportunitatile puteau fi multe, a stat cateva luni in Capitala, dar s-a intors la Iasi, n-a rezistat. Si de atunci nu l-a mai parasit decat din ratiuni artistice, la expozitii si vernisaje in tara si peste hotare. "Bucurestiul e un oras agitat, fara poezie, nici acum nu ma pot acomoda: acolo nu ma pot concentra. Era o atmosfera in care nu ma simteam bine", spune maestrul. Inevitabil, in discutie apare motivul saraciei, nu numai cea din arta, ci si aceea din viata de zi cu zi. Criza, dar si proasta administrare a tarii sunt de vina pentru starea in care se afla atat Romania, cat si arta romaneasca. E fericit ca in breasla sa inca mai exista tineri entuziasti. "Apar in continuare tineri pasionati care imbratiseaza o cariera in arta, desi stiu ca nu prea le aduce mari beneficii. Eu ii admir pentru acest lucru", marturiseste maestrul, care le-a dat intotdeauna drept sfat tinerilor sa nu se gandeasca numai la partea materiala. "Sa faca meseria care le place, pentru ca atunci vor avea mai mult spor, iar randamentul bun va aduce si castiguri in cele din urma. Cel care isi face cu pasiune meseria va ajuta societatea si va avea si el satisfactie. Fiecare dintre noi trebuie sa gaseasca un impuls in ceea ce face. Acolo, la locul de munca, uitam de unele lucruri."
Citește pe Antena3.ro
