Clinica stomatologica Velvet Medical |
Cauzele formarii pietrei dentare sunt inca necunoscute, ea reprezinta o combinatie de saruri minerale care se depoziteaza pe dinti, in ciuda celei mai riguroase igiene. In cazul unei igiene defectuoase, ca si in cazul unor carii netratate, deci a unei masticatii pe o singura parte, piatra dentara se poate depune atat pe arcada superioara, cat si pe cea inferioara, ajungand sa acopere ca o adevarata crusta pietrificata dintii nefolositi. Multi pacienti fac greseala de a se opune detartrajului pe care medicul stomatolog il practica in mod curent chiar de la prima sedinta. Unii pacienti cred ca indepartarea pietrei dentare atrage dupa sine slabirea danturii, iar eventualele carii ascunse de piatra ar putea fi protejate. In realitate, piatra dentara indeparteaza gingia de pe dinte, dezgolindu-l. Tartrul retinand resturile alimentare, periajul nu se poate efectua corect, iar igiena bucala este compromisa. Depunandu-se lent si in timp, el nu este sesizat de pacient decat in momentul indepartarii lui. La atingerea cu varful limbii, persoana respectiva va avea senzatia unui relief diferit, dar care este cel normal. Dupa detartraj, varful limbii, care are o sensibilitate tactila discriminatorie, cea mai fina din organism, percepe spatiile interdentare ca si formele dintilor, creand pacientului o senzatie ciudata de nou. Uneori, pacientul va avea si usoare tulburari de fonatie. Se pune intrebarea daca tartrul se depune doar pe dintii naturali? DESIGUR in cazul unei igiene bucale incorecte se poate depune si pe lucrarile protetice si determina aceleasi neajunsuri. Referindu-ne la coloratia bruna a dintilor, observata la fumatori, mentionam ca aceasta se datoreaza patrunderii superficiale a nicotinei la nivelul prizmelor de smalt. Ea poate fi indepartata cu ajutorul unor periute speciale, aplicate la unitul dentar sau cu sistemul air flow cu bicarbonat si jet de apa. DETARTRAJ. Se interzice cu desavarsire practicarea detartrajului in afara cabinetelor stomatologice, folosirea instrumentelor improvizate care nu fac decat sa raneasca gingia. Sunt interzise substantele chimice pentru dizolvarea pietrei care ataca gingia si smaltul ducand la leziuni ale partilor moi.
Citește pe Antena3.ro
STIRI
|
RESPIRATIE. Cercetatorii de la King s College, din Londra, au descoperit ca o bacterie localizata pe dinti, limba si gingii are capacitatea de a tine in frau respiratia urat mirositoare. Concentratia de bacterii metilotrofice din cavitatea bucala poate fi mai mare sau mai mica, in functie de o serie de factori precum problemele de ficat, fumatul sau dieta. In cantitate mare, bacteria poate invinge respiratia urat mirositoare. Coordonatorul echipei de cercetare, doctorul Ann Woods, a declarat pentru BBC ca in viitor apa de gura si pasta de dinti vor fi modificate pentru a permite dezvoltarea bacteriei care inlatura respiratia urat mirositoare.
|