Virusul B este la fel de ticălos ca virusul hepatitic C, dar există un atu: medicina a inventat un vaccin împotriva hepatitei cu virus B. Din păcate, ştiinţa n-a reuşit să realizeze şi un vaccin împotriva virusului C. Deosebit de viclean, virusul C îşi schimbă des structura şi vaccinul nu a putut să-i dea masca de pe faţă. Conform studiilor, în lume există circa 350 de milioane de infectaţi cu virusul B, majoritatea de 70% trăind în Asia. Virusul hepatitic B are potenţial de evoluţie mare şi trece mai repede spre cancer de ficat decât virusul C.
Aproximativ cinci procente dintre bolnavii de hepatită B evoluează spre ciroză, iar după 5 ani, 20% sunt victimele acestei afecţiuni. Şi mai grav este faptul că 15% dintre bolnavii de ciroză provenită din hepatita B fac boală canceroasă de ficat. Cu cât încărcarea cu virusuri B este mai mare şi pe durată mai lungă, cu atât creşte şi riscul de cancer la ficat. Virusul B este de 100 de ori mai contagios decât HIV. La noi, în anul 1994, s-a introdus vaccinarea obligatorie a tuturor nou născuţilor împotriva virusului B. De aceea, după acel an, frecvenţa infecţiilor cu B s-a redus la aproape jumătate. Azi, virusul hepatitic B nu se mai transmite prin transfuzii. E posibilă însă transmiterea virusului B de la mamă la făt intrauterin, în timpul naşterii sau în perioada de alăptare.
Acest lucru este posibil dacă există o rană la mamă şi la făt, fapt ce permite contactul sângelui celor doi. Blestemul injectării drogurilor în venă este calea infectării cu virusul B dar şi cu virusul C. Tatuajele, montarea de inele măresc şi ele riscul infectării cu B. Sexul, mai ales actul sexual cu parteneri întâmplători, este iar o cale de îmbolnăvire cu hepatita B. Spre deosebire de virusul C, virusul hepatitic B se transmite şi prin salivă, spermă, lacrimi. Virusul B are componente numite antigeni, iar organismul se apără cu anticorpi.
Prezenţa anticorpilor anti B arată că organismul bolnavului se luptă. Oricum, imunitatea organismului este cea mai eficientă armă contra virusului, mai puternică decât orice medicament. Antigenul de suprafaţă AgHBs se află pe suprafaţa virusului şi apare în primele 2-3 săptămâni de la infectare cu virusul B. El este ca o anvelopă, acoperind virusul şi aflat în sânge. Acest antigen stârneşte anticorpii AcHBs care neutralizează anvelopa virusului care nu mai circulă prin sânge. În consecinţă, virusul nu se mai înmulţeşte. Dacă la unii pacienţi se găseşte antigenul AgHBs peste 6 luni înseamnă că omul are hepatită cronică B.