Craciunul şi Revelionul se apropie. Întrebarea este cum să rezisti tentaţiilor culinare, mai ales că toate preparatele tradiţionale sunt gustoase, dar şi bogate în calorii.
Un studiu american taie pofta de mâncare: de kilogramele acumulate în cateva zile nu reuşim să scăpăm într-un an întreg. Pentru a evita acest chin, iată câteva recomandări.
1. Nu te înfometa. În orele premergătoare mesei festive de Crăciun şi Revelion, nu te înfometa: mănâncă un măr, migdale sau o felie de pâine pentru a-ţi potoli foamea. Şi dacă foamea nu-ţi dă pace, înainte de a mânca orice, bea un pahar de apă.
2. Savurează. Este ştiut că, mâncând repede aduni mai multe calorii decât atunci când savurezi pe îndelete bunătăţile. Savurează, încearcă să descoperi aromele, lasă din când în când tacâmul să se odihnească şi odată cu el stomacul, ficatul, pancreasul.
3. Ciocolata! Nutriţioniştii sunt categorici: înlocuiţi ciocolata cu lapte, grăsimi şi zahăr, cu ciocolată neagră cu 70% cacao, bogată în flavonoide, benefice pentru sănătate. Dar şi aşa, nu depăşiţi 20-30 g, adică 2-3 pătrăţele dintr-o ciocolată obişnuită de 100 g.
4. Alcoolul. Cand duceti paharul de alcool la gura, ganditi-va ca acolo sunt mult zahar si multe calorii. O cupă de şampanie conţine 80 kcal, un pahar de vin roşu, 70 kcal. Şi încă un argument: când pierzi controlul din cauza alcoolului, scade vigilenţa asupra cantităţii preparatelor ingurgitate.
5. Spune nu ! Trebuie să ai puterea de a spune nu, desigur într-un mod care să nu supere gazdele, chiar şi atunci când vă ispitesc cu încă o porţie dintr-o prăjitură delicioasă.
6. Activitate fizică. Sunt avantajate persoanele care nu renunţă la mersul pe jos, în ritm alert, cel puţin o jumătate de oră în fiecare zi între Crăciun şi Revelion. Ele au un tonus bun şi sunt mai determinate să nu cadă în capcana ospeţelor bogate în calorii.
7. Dansează! O persoană care cântăreşte 70 de kilograme pierde aproape 80 de calorii într-un sfert de oră de dans. Aşa că ridică-te de la masă şi nu refuza invitaţia la dans.
8. În aceste zile, ne sculăm târziu şi petrecem până în zori. Or, lipsa somnului explică de ce spre sfârşitul anului luăm în greutate. Pentru că nivelul testosteronului sau al hormonului creşterii scade. Aceşti hormoni au un rol precis în eliminarea grăsimilor şi caloriilor. Locul acestor hormoni e luat de un altul, grelina, care stimulează pofta de mâncare. Deci, 7-8 ore de somn nocturn.
9. Cântăreşte-te! Nu e nevoie să faci din asta o obsesie. Dar de două ori pe săptămână e suficient pentru a fi stăpân pe situaţie.
10. Nu supraîncălziţi casa ! Corpul nostru consumă mai multă energie atunci când temperatura este mai scăzută.