Somnul ratiunii

Am intrat din nou in starea de constienta si ma tot intreb "de ce?". Cum s-a putut intampla asta? Pare un cosmar ce nu se mai sfarseste. Am tot timpul senzatia ca trebuie sa fac ceva, dar nu stiu ce. Tot ce vad, tot ce mi se-ntampla imi par semne, dar nu stiu cum sa le interpretez. Am vazut cu cateva zile inainte de a-l pierde pe Vlad un film pe care l-am revazut de curand. Se numeste "Masina timpului". Mesajul este foarte simplu si clar: nu incerca in zadar sa schimbi trecutul, dar incearca sa faci ceva pentru un viitor mai bun; iar raspunsuri la intrebarea "ce-ar fi fost daca?" nu exista.

Cand m-am "pus pe scris", am luat in calcul o posibilitate cutremuratoare, incredibila, dar posibila. Ca se mai poate intampla. Iar oamenii invata din greseli si este de preferat sa inveti din greselile celorlalti. Nu a fost Vlad primul si iata ca nici ultimul.

De aceea, cred ca trebuie semnalate toate erorile care au intervenit pe parcursul povestii mele si poate astfel se vor repeta de un numar mai mic de ori.

Pornind de la neatentia parintilor, de la faptul ca specialistii care trebuie sa intervina in cautari nu sunt specializati deloc, trecand prin necesitatea unei cautari organizate - nu de "cai verzi" pe coclauri dupa ghiceala unora si a altora mai mult sau mai putin vazatori si ajungand, in final, la momentul in care cei care trebuie sa intervina asupra vietii si sa o salveze nu se deranjeaza sa-si faca aparitia sau nu stiu ce sa faca (oare ce-o spune batranul Hypocrate cand vede cum ii este numele terfelit de diversi indivizi fara constiinta si fara cunostinte?).

In frumoasa ei dorinta de a ma ajuta, de curand, o cititoare mi-a recomandat sa apelez la o doamna (clarvazator) pentru a afla raspunsuri. Ii multumesc, dar nu, multumesc! Este foarte posibil ca anumiti oameni sa posede calitati extrasenzoriale. Insa mai sunt si oameni care nu au nici o calitate. Au numai abilitatea de a-si face publicitate pe suferinta altora. Ii trateaza de ceva? Da! De a mai apela a doua oara...

Atunci nu m-au putut ajuta. Acum e tardiv. Singurul numitor comun al spuselor lor a fost: "Vlad traieste si il veti gasi". Pana aici, nimic neadevarat. Atunci traia si l-am gasit. Nu l-am gasit datorita lor.

Am alergat in acea saptamana dupa himere. Simtiri transmise prin telefon ne-au facut sa ne pierdem si ultima picatura de logica. Formam echipe care sa verifice daca exista locuri care ni se descriau telefonic si care se aflau in cele mai diverse zone, care mai de care mai opuse sau mai indepartate locului in care a fost gasit copilul. Am consumat timp pretios cautand nimic. Am actionat intr-un mod cu totul si cu totul haotic. Verificam orice senzatie, viziune sau chiar vis. Am pierdut zile si nopti degeaba! (Pentru ca pana la urma asta a fost - o pierdere crunta de vreme, care a dus la o pierdere si mai crunta: de viata)

Ulterior, s-au manifestat in presa cu oarecare reprosuri ca nu am cautat acolo unde ne-au "indrumat". Ma intreb si intreb: unde erau ei atunci?

Poate daca ar fi venit o persoana cu astfel de calitati acolo (dar nu s-a oferit nimeni), l-ar fi gasit in timp util. Iar reclama ar fi fost pe masura! Ce sa mai spunem de recompensa morala...! N-au vrut? Nu au incredere in propriile simturi?

Poate "asa a fost sa fie" si va spun sincer - nu sunt sigura ca, daca m-as intoarce in timp, as proceda altfel. Cam asta face disperarea din om.

Nu stiu unde este Vlad acum. Pot doar sa presupun. Nu inteleg de ce nu il visez. Ma tot rog pentru asta, dar in zadar. Nu pot sa-mi iert ca nu am fost langa el atatea zile si ca de la asta i s-a tras moartea. I-a fost foarte rau? A fost foarte speriat? Sau a fost Cineva langa el sa-l aline? Este posibil sa creada ca l-am abandonat si sa ma urasca pentru asta? Nu cred ca voi gasi raspunsurile in lumea asta, poate dincolo.

Am scos ieri poze, vreo patru filme. S-au adunat in timp. Vlad are o sumedenie de cand era mic, insa fratiorul lui nu avea mai deloc. Asa ca aproape 80% din fotografiile pe care le-am scos ieri nu sunt cu Vlad.