x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Tratament împotriva ameţelilor

Tratament împotriva ameţelilor

28 Iul 2015   •   16:11
Tratament împotriva ameţelilor

„Vai, ce amețeală ma luat!”, spun majoritatea celor care se confruntă frecvent sau pentru prima dată cu simptomele vertijului. Iar primul lucru la care se gândesc este că de vină sunt stresul și oboseala acumulate. În aproape jumătate din cazuri, explicaţia e alta.

Amețelile (vertijul) și de z echilibrul sunt principalele simptome raportate de adulţi în timpul vizitelor medicale. Vertijul în sine nu este o boală, este un simptom care poate rezulta dintro afecțiune vestibulară sau din patologii cardiovasculare, neurologice, metabolice, vizuale sau psihologice. Totuși, aproape jumătate dintre pacienții cu amețeli au probleme ale sistemului vestibular (organele de echilibru și auz din urechea internă) „Pacienții cu afecțiuni vestibulare au vertijuri în funcție de poziția și de mișcările c a p u l u i . S i m p t o mele primare sunt adesea acompaniate de simp tome secundare pre cum oboseală, tensiuni musculare cervicale, dureri de cap, asociate cu scăderea activității fizice. În astfel de cazuri, Terapia prin Reeducare Vestibulară (VRT), care constă întrun program bazat pe exerciții dinamice, reduce simptomele de dezechilibru și amețeli”, explică fizioterapeutul Ramona Pavel, specialistul Bio Ortoclinic în Reeducare Vestibulară și Postur o l o g i e C l i n i c ă . Astfel, prin această terapie, fizioterapeutul urmărește diminuarea amețelilor și simptomatologiei vizuale, ameliorarea funcției echilibrului și mersului și creșterea nivelului

×