Cu toţii am trecut măcar o dată in viaţă printr-o perioadă in care simţeam că, dacă nu ne punem sentimentele pe hărtie, o să explodăm ca un balon sub presiune.
Conform unor studii recente, se pare că această punere a emoţiilor şi frustrărilor care ne macină in cuvinte scrise se constituie de fapt intr-un fel de terapie. Astfel, arată specialiştii in psihoterapie, un jurnal bine făcut poate fi considerat "terapie prin scris".
Eliberare de emoţii
Avem tendinţa să scriem despre acele sentimente, frustrări, gănduri care simţim că dau pe dinafară. Insă ne dorim ca, o dată ce emoţiile respective au fost puse pe hărtie, ele să dispară din mintea sau din sufletul nostru. Or, acest lucru nu este posibil decăt la nivel iluzoriu."Exprimarea in scris a sentimentelor trăite este un mod benefic prin care să ne eliberăm, insă doar la un prim nivel. Faptul că lucrurile sunt aşezate pe hărtie nu inseamnă că in interior ele işi găsesc şi soluţionarea. Scrisul este doar o primă fază, prin care temperăm tensiunile şi conflictele interioare.
|
IZOLARE. Este aproape imposibil să ne dezvoltăm emoţional şi mental doar in relaţie cu noi inşine. "Ca să putem să ne dezvoltăm şi să găsim soluţii reale pentru problemele care ne frămăntă trebuie să existe şi o relaţie reală, directă cu o altă persoană. Dacă facem din jurnal singurul nostru prieten, riscăm să ne izolăm de lumea reală", atrage atenţia psihologul Ştefania Niţă. |