Ramona Ioana Bruynseels, candidatul Partidului Puterii Umaniste la Preşedinţie: „Clasa politică abia acum își va da examenul, după votul moțiunii de cenzură”
Iohannis: Faptul că moţiunea de cenzură a trecut reprezintă o mare reuşită, dar bătălia cu PSD nu s-a încheiat
Franţuzoaica Sylvie Goulard susţine în Parlamentul European că poate fi comisar european, deşi este anchetată
Orban: Biroul Politic Naţional va stabili, vineri, echipa şi mandatul cu care vom merge la consultările de la Cotroceni
Ponta: Mă bucur că am salvat România de cel mai ciudat şi nepotrivit lider din istorie, doamna Dăncilă
Codrin Ștefănescu, după căderea Guvernului Dăncilă: „Românii trebuie să știe că urmează haos. Va fi o nebunie”
Percheziții la fostul ministru al Transporturilor, Alexandru-Răzvan Cuc, care ar fi încercat să îl mituiască pe șeful RAR
Rusia dansează cazacioc pe ritm de csárdás. Cât de tare se aude muzica de la Kremlin? – partea a II - aCiprian Demeter