Te gândeşti să nu mai ai o viaţă sedentară, să te apuci de mişcare şi să faci sport acasă ţi se pare cea mai bună variantă. De aceeaşi părere am fost şi eu acum 4 ani când am făcut această alegere şi sunt în continuare, din moment ce fac antrenamente acasă zilnic.
Ți se pare însă imposibil pentru că n-ai mai făcut asta de mult timp sau chiar niciodată. Sunt aici sa-ți demonstrez că se poate, la orice vârstă și indiferent de condiție fizică. Eu n-am fost o fire sportivă până după 30 de ani iar acum nu-mi mai pot imagina viața fără antrenamente. Și nu m-am dus la sală pentru că nu sunt vreo bogată și aveam alte priorități dar și pentru că mi-ar fi dat viața peste cap, având un program foarte încărcat. În plus, sunt o fire timidă deci mă îngrozea ideea să fac sport sau să apar în echipament mulat în public.
Pentru oameni ca noi, iată 10 pași simpli, ABC-ul începătorului în fitness-ul acasă:
1. Minimul de echipament
Eu sunt adepta exerciţiilor în care te foloseşti de propria greutate şi fac recomandări în consecinţă. Aşadar, nu ai nevoie decât de o saltea şi, pentru anumite exerciţii, de greutăţi de ţinut în mână, adică gantere. Pentru femei, sunt suficiente cele de maximum 3 kg. Eu mai folosesc şi de 5 kg la anumite antrenamente dar nu este cazul la început. Când veţi ajunge avansaţi, oricum veţi şti suficiente lucruri încât să faceţi propriile alegeri.
Faptul că nu aveţi gantere sau saltea nu este un motiv ca să amânaţi începerea programului de antrenament acasă sau să renunţaţi de tot. Puteţi folosi două sticle de plastic de 0,5L umplute cu apă (cele de Coca Cola au forma ideală) şi o pătură pliată în două sau în trei în loc de saltea. Uitaţi-vă cu atenţie în casă. Soluţiile sunt peste tot în jurul vostru.
2. Începe cu exerciții simple
Înainte de toate, trebuie să-ţi obişnuieşti corpul cu mişcarea. Dacă începi direct cu exerciţii epuizante, îţi va fi groază de a două zi când te vei gândi că trebuie să te apuci de ele. În plus, ca orice altceva şi sportul acasă se învaţă. Te poţi accidenta făcând exerciţii prea complicate sau te vei complexa fiindcă te vei chinui să le faci. Pe măsură ce avansezi, vei trece şi la lucruri mai complicate.