12 timbre vor fi lansate la aniversarea celor 60 de ani de la înființarea trupei „The Rolling Stones”. Setul va fi lansat la sfârșitul acestei luni pentru a sărbători „The Rolling Stones”, cu ocazia celei de-a 60-a aniversări a trupei.
Royal Mail a precizat că opt dintre timbre prezintă imagini ale celor mai faimoase spectacole ale trupei, inclusiv cele din 1969 din Hyde Park din Londra, un concert din 1995 din Rotterdam și un concert la Festivalul Knebworth din 1976.
Evenimentul din Hyde Park a fost un festival gratuit în aer liber organizat la doar două zile după moartea lui Brian Jones, membru fondator al trupei.
Jones a fost înlocuit de chitaristul Mick Taylor, care mai târziu a fost schimbat de Ronnie Wood. Alte patru timbre vor fi disponibile în format de coliță miniaturală, cu două fotografii ale trupei și două afișe ale turneului lor mondial.
„The Rolling Stones” este doar a patra trupă care face obiectul unei emisiuni de timbre dedicate, după „The Beatles” în 2007, „Pink Floyd” în 2016 și „Queen” în 2020.
Royal Mail a lucrat îndeaproape cu membrii trupei, Sir Mick Jagger, Ronnie Wood și Keith Richards, pentru a crea timbrele.
David Gold, directorul pentru afaceri publice și politici al Royal Mail, a declarat „puține trupe din istoria rock-ului au reușit să își croiască o carieră atât de bogată și de vastă precum cea a trupei Rolling Stones. Au creat unele dintre cele mai emblematice și mai inspirate albume ale muzicii moderne, cu performanțe live revoluționare pe măsură.”
Timbrele vor fi puse în vânzare începând cu data de 20 ianuarie.
(sursa: Mediafax)