Jurnalul.ro Ştiri Observator 15 vouchere electronice pentru testare, propunerea lui Alexandru Rafila

15 vouchere electronice pentru testare, propunerea lui Alexandru Rafila

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune despre proiectul de lege privind utilizarea certificatului electronic COVID că prevede 15 vouchere electronice de testare, cu o valoare medie de 50 de lei testul. Proiectul prevede și excepții.

Proiectul de lege prevede utilizarea unui certificat electronic Covid care are cele trei alternative: vaccinare, trecere prin infecție și testare.

„Ca să nu creăm o presiune foarte mare pe angajator și nici pe angajați, am propus acordarea acestui pachet de 15 vouchere electronice, ca să fie ușor de utilizat, care pot fi utilizate la oricare dintre operatorii sau locurile de testare, fie că vorbim despre medicii de familie, despre farmacii, despre laboratoare. El va avea o valoare standard decontabilă de către aceste persoane sau instituții care efectuează testarea și durata utilizării lor va fi în acest interval în care va fi nevoie de certificat. Diferența față de forme anterioare sau chiar de experiența altor țări este că introducem un mecanism de utilizare atunci când avem o creștere de trei săptămâni consecutiv cu un anumit indice de 1,5, iar renunțarea la certificat se face când trendul devine descrescător, iar incidența ajunge sub 1 la mie”, a explicat Rafila.

Cele 15 teste acoperă o perioadă de 30 de zile lucrătoare sau 42 de zile calendaristice, respectiv șase săptămâni.

„Există un anumit interval de timp între eventualele valuri pandemice și, dacă va apărea un nou val, există o decizie care să îl gestioneze. Deocamdată trebuie să ne pregătim pentru situația actuală și acționăm în consecință”, a mai spus ministrul.

Ministrul Sănătății este de părere că o asumare a răspunderii pe acest proiect ar duce la o adoptare rapidă și ar face posibilă aplicarea lui atunci când România se află pe un trend crescător al cazurilor de COVID-19.

„Dacă noi adoptăm până la sfârșitul acestei luni sau în prima săptămână din ianuarie acest certificat, o să putem să numărăm săptămânile de creștere corect. Dacă însă o să îl adoptăm, să spunem, pe data de 1 februarie, atunci o să trebuiască să mai așteptăm niște săptămâni ca să crească numărul de cazuri. Nu este în regulă. Ideea acestui certificat este de reacție rapidă, imediat cum apare creșterea să poți să reacționezi. Am încercat să mai dau exemplul acesta, extrapolând ce s-a întâmplat astă-vară, creșterea a început pe 5 iulie și dacă am fi utilizat această propunere atunci, am fi avut o introducere a certificatului verde în jurul datei de 1 august. Asta înseamnă comportament preventiv. Din păcate, forma existentă în Parlament care a fost depusă după 14 săptămâni de creștere, nu 3, a fost mult prea târziu introdusă, tardiv, și a făcut referire exclusiv la personalul medical. Lucrul ăsta, din păcate, îl vedem acum și am trecut printr-un val pandemic care a produs foarte multe decese”, a mai spus Rafila.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri