Jurnalul.ro Ştiri Politică 29 septembrie - Termen de depunere a punctelor de vedere pe sesizarea Ancăi Dragu la CCR

29 septembrie - Termen de depunere a punctelor de vedere pe sesizarea Ancăi Dragu la CCR

Guvernul și Parlamentul trebuie să trimită la Curtea Constituțională punctele de vedere referitoare la sesizarea Ancăi Dragu până pe 29 septembrie. Termenul pentru ședința de judecată se va stabili ulterior.

Judecătorii constituționali au stabilit ca părțile să își exprime punctul de vedere referitor la cererea de soluționare a conflictului dintre Parlament și Guvern până pe 29 septembrie.

Termenul pentru ședința de judecată se stabileste ulterior.

Președintele Senatului, Anca Dragu, a cerut CCR să-l oblige pe premierul Florin Cîțu să nominalizeze noii miniștri și să se prezinte în Parlament cu noua listă pentru a fi validată. Ea a sesizat Curtea Constituțională cu privire la existența unui conflict juridic de natură constituțională.

„Trimit către Curtea Constituțională un al doilea document, este o cerere de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre Guvernul României și prim-ministru pe de o parte și Parlamentul României pe de altă parte. Solicit instanței să constate existența unui conflict juridic de natură constituțională între guvern și prim ministru pe de o parte și Parlamentul României pe de altă parte născut din încălcarea dispozițiilor constituționale referitoare la obligativitatea obținerii acordului Parlamentului în cazul remanierii guvernamentale efectuate după schimbarea compoziției politice a guvernului. Cer obligarea primul-ministrului la a formula propuneri de miniștri și a le înainta Parlamentului în vederea pronunțării asupra pronunțării noii compoziții politice a guvernului”, spune Anca Dragu.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: motiune cenzura
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri