Jurnalul.ro Cultură Muzica 30 de ani de la Căderea Zidului Berlinului. Concertul aniversar „Muzica viitorului - o punte spre Europa de Est”, la Ateneul Român

30 de ani de la Căderea Zidului Berlinului. Concertul aniversar „Muzica viitorului - o punte spre Europa de Est”, la Ateneul Român

de Magdalena Popa Buluc    |   

Cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, Orchestra Filarmonicii Altenburg Gera va susţine o serie de concerte în România. La Timişoara, pe 29 octombrie şi 1 noiembrie, vor avea loc două concerte la Filarmonica Banatul. Turneul se desfăşoară sub patronajul ambasadorului Republicii Federale Germania în România, Cord Meier Klodt, şi al ambasadorului României în Republica Federală Germania, Emil Hurezeanu.

 Concertul aniversar de la Bucureşti de duminică, 3 noiembrie 2019, ora 19.00, de la Ateneul Român, va fi condus de dirijorul Laurent Wagner, director general musical. Solist va fi violoncelistul Mircea Marian. În program vor fi Concertul pentru violoncel şi orchestră de Dan Dediu, în primă audiţie, şi Simfonia nr. 1 în do minor op.68 de Johannes Brahms.

Concertul pentru violoncel şi orchestră de Dan Dediu, unul dintre cei mai importanţi compozitori români contemporani, este o lucrare compusă special pentru turneul „Muzica viitorului - o punte spre Europa de Est“. Dan Dediu a conceput acest concert pentru violoncel ca pe o piesă de repertoriu - o lucrare ludică, nepretențioasă și agreabilă, ale cărei părți povestesc pe cale muzicală o istorie captivantă. În mod obișnuit, Dan Dediu se folosește foarte puțin de muzica tradițională românească, dar există momente când apelează la această comoară muzicală. Astfel, partea a patra a concertului pentru violoncel a devenit – după cum susține compozitorul însuși – o combinație între cele Șase dansuri populare românești ale lui Béla Bartók și filmul lui Quentin Tarantino Pulp Fiction. Câteva pasaje ale concertului au luat naștere din colaborarea strânsă cu violoncelistul Mircea Marian.

Filarmonica “George Enescu”

Duminică, 3 noiembrie, ora 19, Ateneul Român
Concert simfonic

Muzica viitorului - o punte înspre Europa de Est

Concert aniversar cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului

Orchestra Filarmonicii Altenburg-Gera

Dirijor

LAURENT WAGNER

Solist

MIRCEA MARIAN

Program

Dan Dediu

Concert pentru violoncel şi orchestră p.a.

Johannes Brahms

Simfonia nr. 1, în do minor, op. 68

Concert organizat sub Înaltul Patronaj al Ambasadei Republicii Federale Germania la Bucureşti şi al Ambasadei României la Berlin

 

Dan Dediu a studiat compoziţia la Bucureşti cu Ştefan Niculescu şi Dan Constantinescu, iar la Viena cu Francis Burt. Creația sa conține peste 130 de opusuri ce acoperă aproape toate genurile muzicale: patru simfonii şi alte piese pentru orchestră, cinci concerte, patru cvartete de coarde, muzică de cameră în diferite formaţii, muzică pentru pian, coruri, muzică electronică, trei opere. A obținut premii naţionale şi internaţionale de compoziţie şi interpretare, precum şi prin comenzi ale diferitelor festivaluri, ansambluri şi interpreţi renumiţi. De asemenea, a publicat două monografii, un volum de eseuri, precum şi multe studii, articole şi conferinţe. Între 2003 şi 2006 a realizat pentru TVR 88 de episoade din serialul de iniţiere muzicală „Aventura sunetelor”. Posedă experienţă managerială ca director artistic al festivalului Săptămâna Muzicii Noi şi al festivalului Profil. Dan Dediu este profesor de compoziţie, a fost şeful catedrei de compoziţie din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi directorul artistic al ansamblului Profil. Sonoritatea tipică a compoziţiilor sale este definită de mai multe elemente: staccato capricios, imprevizibile schimbări de dispoziţie, intersecţii de temporalităţi, imagistică asociativă bogată, motive melodice pregnante şi memorabile, definiţii psihologice precise realizate numai cu câteva sunete.

 

Laurent Wagner și-a început studiile în orașul natal, Lyon, și le-a continuat la Paris (pian, fagot, compoziție și muzică de cameră), înainte de a deveni membru în anul 1982 în grupa de capelmaiștri a profesorului Karl Österreicher la Facultatea de muzică din Viena. După câțiva ani în care a activat în calitate de corepetitor și capelmaistru la teatrele din Heidelberg, Gelsenkirchen și Wuppertal și ca maestro interno la Gran Teatre del Liceu în Barcelona, a devenit vicedirector general muzical la Teatrul din Dortmund. Apoi, în 1994 a fost numit Director general muzical la Teatrul de Stat din Saarbrücken. Funcția sa ulterioară de director și dirijor șef al Operei din St. Gallen i-a adus repertoriul italian în centrul activității sale. Parcursul său profesional l-a condus mai apoi către Dublin, unde a devenit dirijor principal al Orchestrei Radio Irlandeze, unde a gestionat și numeroase producții de operă la Opera Ireland, printre care și premiera operei Salome de Richard Strauss. Din 2006, se dedică tot mai mult formării tinerilor cântăreți. Astfel, între 2006 – 2007, a predat la International Vocal Arts Institute din Tel Aviv. Din 2013, coordonează o grupă de dirijori la Conservatorul din Rennes. Pentru numeroasele merite în îndelungata sa carieră ca ambasador al muzicii franceze, lui Laurent Wagner i s-a decernat titlul de Chevalier de l‘Ordre National du Mérite de către președintele Franței. Din stagiunea 2013-2014, Laurent Wagner este director general muzical al Teatrului Altenburg Gera.

 

Mircea Marian este licențiat în violoncel și absolvent al cursurilor de master ale Universității Naționale de Muzică din București la clasa prof. univ. dr. Marin

Cazacu. În prezent, este doctorand în cadrul aceleiași instituții, sub îndrumarea prof. univ. dr. Dan Dediu, solist instrumentist al Orchestrei de Cameră Radio a Societății Române de Radiodifuziune, membru al Duo Cello Jaya, 4Cellos, Orchestrei Române de Tineret, al ansamblurilor Violoncellissimo și Profil. A câștigat numeroase premii. Pe parcursul carierei sale artistice a studiat și a susținut recitaluri, alături de muzicieni de prestigiu, precum Marin Cazacu, Jan-Erik Gustaffson, Alexandra Guțu, Frans Helmerson. Mircea Marian a susținut concerte în calitate de solist, alături de Orchestra de Cameră Radio București, Filarmonica de Stat Arad, Filarmonica Botoșani, Filarmonica de Stat Ion Dumitrescu din Râmnicu Vâlcea. De asemenea, a realizat înregistrări în cadrul Societății Române de Radiodifuziune, atât în calitate de solist, cât și alături de Duo Cello Jaya. A participat la masterclassuri și festivaluri precum: Isa16 – International Summer Academy, SoNoRo Interferențe, Festivalul Internațional „George Enescu”, Festivalul Internațional Sergiu Celibidache, Festivalul SoNoRo, Festivalul Enescu și muzica lumii.

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri