Jurnalul.ro Ştiri Social 5.000 de eco-vouchere în schimbul maşinilor uzate

5.000 de eco-vouchere în schimbul maşinilor uzate

de Monica Cosac    |   

Bucureştenii se pot înscrie, începând de joi, în programul prin care Primăria Capitalei oferă 5.000 de eco-vouchere, în valoare nominală de 9.000 de lei, pentru achiziţionarea de maşini mai puţin poluante sau electrocasnice noi în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat. Cu aceste eco-vouchere vor putea fi cumpărate autovehicule noi EURO 6, non-diesel, hibride sau electrice, dar şi obiecte electrocasnice şi electronice noi, cu clasa energetică superioară.

Primăria Capitalei a anunţat, ieri, că sesiunea de înscrieri în program începe la ora 18.00. Bucureştenii se pot înregistra în aplicaţia PEVAUTO, prin accesarea site-ului Primăriei Municipiului Bucureşti (www.pmb.ro), secţiunea „Eco-voucher în schimbul unui autovehicul uzat”. Înregistrarea în aplicaţie se va încheia după ce este atins numărul de 6.000 de înscrieri. Potrivit Municipalităţii, după verificarea îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate, vor fi acceptaţi în program, în ordinea înscrierii, primii 5.000 de proprietari eligibili, lista acestora urmănd a fi publicată pe site-ul primăriei. Aplicaţia PEVAUTO va genera fiecărui proprietar înregistrat un cod unic şi un link unic, unde va putea încărca documentele referitoare la casarea şi radierea maşinii uzate.

„Programul PMB se adresează atât persoanelor fizice, cu domiciliul stabil în Municipiul Bucureşti, cu vârsta minimă de 18 ani, proprietari unici ai autovehiculelor uzate şi care nu au obligaţii de plată la bugetul local şi bugetul de stat, cât şi persoanelor juridice, cu sediul social în Municipiul Bucureşti, proprietari unici ai autovehiculelor uzate, care nu au obligaţii de plata la bugetul local şi bugetul de stat şi nu au fost condamnate pentru infracţiuni împotriva mediului”, precizează repreyentanţii Municipalităţii.

De la momentul publicării listei beneficiarilor, aceştia au la dispoziţie 90 de zile ca să-şi radieze şi caseze maşina, urmând să încarce pe aplicaţie documentele care să dovedească acest lucru, precum şi faptul că nu are datorii la stat.

 

Subiecte în articol: eco-vouchere
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri