Jurnalul.ro Cultură Carte 5 cărţi care ne pot face carantina mai uşoară

5 cărţi care ne pot face carantina mai uşoară

de Maria Coman    |   

Suntem cu toţii probabil obosiţi de tot ceea ce se întâmplă, iar deconectarea prin lectură chiar poate să fie o variantă bună. Nu necesită călătorii fizice, dar mental ne putem duce oriunde, oricând. 

O să încep cu ultima apariţie semnată Ann Patchett, o autoare extrem de accesibilă. Casa Olandeză se numeşte volumul. Casa Olandeză este o poveste despre iubire și sacrificiu, despre absență și generozitate, despre puterea și magia unui loc care poate condamna, dar și vindeca. La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în urma unui pont primit pe patul unui spital de campanie, Cyril Conroy face o investiție genială, care îl va transforma într-un mogul imobiliar. Ca orice îmbogățit peste noapte, va cumpăra Casa Olandeză, unde se va muta împreună cu familia sa. „Visul american“ al lui Cyril Conroy se destramă însă, așa cum înainte se întâmplase cu cel al familiei VanHoebeek, primii proprietari ai casei, dar va fi reactivat de ambițiosul său fiu, Danny, și va fi împlinit cu succes de nepoata sa, May. Reușita lui Danny vine cu un preț: Maeve, sora lui, va renunța la propriile visuri, renunțare care vorbește despre sacrificiul pe care numai iubirea îl poate face posibil și îl legitimează.

A doua recomandare este Middle England, o analiză lucidă şi satirică a lumii britanice contemporane văzute prin ochii unui grup eterogen de personaje: Ian şi Sophie, proaspăt căsătoriţi, care au păreri diferite despre viitorul ţării lor, dar care pun la îndoială şi viitorul propriei relaţii; Doug, un analist politic care scrie cu pasiune despre nevoia de austeritate din casa lui confortabilă din Chelsea; fiica lui adolescentă, care nu-şi drămuieşte energiile în lupta pentru dreptate socială; Benjamin Trotter, un bărbat între două vârste care se lansează într-o nouă carieră, aparent sortită eşecului; şi Colin, tatăl lui, a cărui ultimă dorinţă este să voteze la referendumul privind menţinerea Regatului Unit în Uniunea Europeană. Este povestea Angliei zilelor noastre, plină de nostalgie şi deziluzii, de confuzie şi de furie cu greu reţinută. Pe urmele Clubului putregaiurilor şi ale Cercului închis, noul roman al lui Jonathan Coe este unul al vremurilor stranii pe care le trăim.

Aş continua cu o carte care a luat premiul Pulitzer anul trecut. În tulburătorul său roman Băieții de la Nickel, Whitehead rescrie istoria unei jumătăți de veac pornind de la un fapt real: descoperirea, în anul 2014, a unui sinistru cimitir secret în care erau îngropați copiii negri uciși într-o școală de corecție din Florida. Personaje imaginare, plasate în situații imaginare, într-o școală de corecție imaginară, reconstituie segregația rasială, cu abuzurile și persecuțiile suferite de populația afro-americană din statele sudiste, dar și corupția generalizată din sistemul penitenciar american, inclusiv cel juvenil, într-o poveste copleșitoare, în care granița dintre ficțiune și realitate se estompează până la completa dispariție. Băieții de la Nickel este „o explorare cutremurătoare a abuzurilor dintr-o școală de corecție din Florida în anii segregării rasiale, în esență, o poveste impresionantă despre perseverență, demnitate și împăcare cu sine“ , aşa îşi motivează juriul prestigiosului premiu  Pulitzer alegerea făcută. 

A apărut recent şi cartea care a stat la baza serialului cu acelaşi nume de pe Netflifx. Neortodox  e povestea lui Deborah Feldman, copil curios crescut în lumea izolată a hasidicilor Satmar din Brooklyn, care s-a străduit să înțeleagă și să respecte restricțiile inflexibile care-i dictau viața de zi cu zi. De la ce putea citi până la oamenii cu care avea voie să vorbească, practic toate aspectele identității ei erau controlate strict. Măritată la 17 ani cu un bărbat pe care-l văzuse doar jumătate de oră și lipsită de o educație tradițională, nu a reușit să întrețină relații fizice cu soțul ei timp de un an. În memoriile sale despre cum a crescut într-o comunitate hasidică rigidă, Deborah Feldman dezvăluie cum arată viața când ești prins în capcana unei secte religioase care pune mai mult preț pe tăcere și suferință decât pe libertățile individuale. Cu o scriitură excepțională, Deborah Feldman își amintește cum clipele în care citea pe furiș despre personajele literare pline de forță create de Jane Austen și Louisa May Alcott au ajutat-o să caute un alt mod de viață - unul de care a știut că trebuie să profite atunci când, la vârsta de 19 ani, a născut un fiu și și-a dat seama că nu doar viitorul ei e în joc, ci și al lui. Remarcabilă și fascinantă, Neortodox este o carte pe care nu poți s-o lași din mână.

Şi aş încheia cu aşteptata apariţie a cărţii scrise de Joan Didion. În Nopți albastre, ea încearcă să asimileze și să se împace cu moartea prematură a propriei fiice, Quintana. Văzut și ca un text-companion pentru Anul gândirii magice, Nopți albastre este cu mult mai mult de atât: Didion așază moartea fiicei în contextul propriei îmbătrâniri, în cel al morții soțului, și încearcă să conjure spiritul celei dragi prin punerea în scenă a unui amalgam de amintiri, de frânturi de memorie. Rezultatul nu este însă obținerea unei înțelepciuni sobre, ci, din contră, o răscolitoare meditație asupra fragilității ființei umane.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri