“Mă chinui să slăbesc și nu reușesc”. Nu vreți să știți de câte ori am auzit cuvintele astea. Cei mai mulți oameni nici nu-și dau seama cât de ușor le-ar fi să slăbească. N-ar trebui să renunțe decât la câteva obiceiuri foarte proaste. Dacă o fac, ar fi surprinși că-și pot menține o siluetă frumoasă mâncând chiar mai mult decât înainte.
Știu, pare un chin uriaș să-ți schimbi modul de alimentație. Nu-i chiar un capăt de țară. E doar chestie de obișnuință și orice învăț are și dezvăț, cred eu.
Așadar iată primele 5 lucruri pe care trebuie nu trebuie să le faci dacă vrei să slăbești și să rămâi așa:
1. Eliminarea grăsimile
Doar pentru că se numesc grăsimi, lumea crede că și îngrașă. Nimic mai fals. Ca orice altceva în viață, există grăsimi bune și grăsimi rele. Dar de grăsimi ai nevoie. Grăsimile nesaturate scad nivelul colesterolului rău și, ce să vezi, previn formarea depunerii de grăsimi în zona abdominală. În plus, grăsimile sunt digerate mai greu așa că sunt sățioase, deci țin de foame mai mult timp.
Deci trebuie să mănânci somon, orice fel de nuci, semințe, avocado, unt de arahide, ulei de măsline.
2. Renunțarea completă la carbohidrați
Este o mare tâmpenie propagată de tot felul de nutriționiști, în ultima vreme. Carbohidrații reprezintă baza alimentației sănătoase. O spune profesorul Gheorghe Mencinicopschi care toată viața lui a studiat numai asta. Desigur, ca și-n cazul grăsimilor, și ei sunt buni și răi.