Jurnalul.ro Timp liber Casa 5 motive pentru care te ignoră pisica. La ce trebuie să fii atent

5 motive pentru care te ignoră pisica. La ce trebuie să fii atent

de Redacția Jurnalul    |   

Pisicile sunt animale de companie iubite și răsfățate. Spre deosebire de câini, ascultători și afectuoși, micile feline ne intrigă adesea cu comportamentul lor independent.

De ce te ignoră pisica. Cinci motive care explică acest comportament

Astfel că una dintre întrebările pe care le pun adesea proprietarii de pisici este de ce sunt ignorați de ele. Uneori au un comportament drăgăstos, vor să fie alintate și băgate în seamă, în timp ce alteori nici nu te bagă în seamă. 

Există însă mai multe motive pentru care pisica te ignoră:

1. Vrea timp pentru ea însăși

Probabil cel mai simplu și mai comun motiv este că pisica pur și simplu nu vrea, scrie dcnews.ro.

Așa cum spuneam, are o fire independentă, prin urmare face adesea doar ce dorește. Desigur, are propriile stări și emoții, pe care ar trebui să i le respecți. Așa că las-o singură și va veni la tine atunci când va vrea atenție. 

2. Vârstă

Îmbătrânirea afectează acuitatea tuturor viețuitoarelor, așa încât nici pisica nu este ocolită. Posibil ca pisica să nu audă, să nu vadă prea bine și să nu înțeleagă. O soluție ar fi să fii mai lent și mai hotărât atunci când vrei să interacționezi cu ea. 

3. Frică

Pisicile sunt animale destul de fricoase și adesea stau la pândă pentru a reuși să prevadă o eventuală amenințare. Dacă ai lovit-o,  fie și din greșeală, sau ai pedepsit-o la un moment dat, ori chiar dacă ai ridicat tonul, s-ar putea să devină precaută. 

Ea nu știe ce intenții ai, așa că te ignoră. Iar dacă insiști ai putea avea chiar rezultatul opus. S-ar putea să fugă  de tine, așa că lasă-i timp și spațiu și încearcă să-i recâștigi afecțiunea cu mângâieri blânde ori gustări. 

4. Starea de sănătate

Uneori pisica ta nu se simte bine și atunci este mai retrasă. Pe măsură ce îmbătrânesc ele pot chiar să dezvolte probleme cognitive. 

Dacă observi astfel că este  mai distantă, bea  prea multă apă, îi scade apetitul, are un comportament diferit, este bine să mergi cu ea la medicul veterinar. 

5. Supărare

Pisiciile au și ele sentimente. Dacă ai mângâiat o altă felină, ea s-ar putea simți geloasă și să te ignore apoi. 

Desigur, ele te iartă așa că poți să o îmbunezi cu o gustare și mici răsfățuri, potrivit Petmd.com

Subiecte în articol: pisica felina ignorare
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri