Se întunecă deja mai repede, aşa că o să avem, cel puţin aşa sperăm, ceva mai mult timp de ctitit. Şi cum se anunţă o perioadă aglomerată, e bine să avem pregătite nişte cărţi care să ne ajute să mai ieşim din cotidian. O variantă potrivită întotdeauna sunt romanele poliţiste, iar toama aceasta aduce o grămadă de apariţii noi.
Aşa că începem cu Trei ore Stockholm, Suedia. Șaptezeci și trei de refugiați sunt găsiți fără viață într-un container din portul Varta. Apoi, Niamey, Niger. Ewert Grens ajunge într-un oraș de care n-a mai auzit, în căutarea unui om pe care nu credea că o să-l mai vadă vreodată. Piet Hoffmann s-a afundat din nou prea adânc, infiltrându-se într-o rețea vest-africană de traficanți. Crede că mai are două săptămâni ca să scape, dar află că viața sa - și a multor oameni lipsiți de apărare - depinde acum de ce va reuși el să facă în doar trei ore.
Fleishman are necazuri e considerat unul dintre cele mai bune romane publicate în 2019, care ajunge acum şi la noi. Când s-a despărțit de soția sa după aproape 15 ani, Toby Fleishman a crezut că știe ce îl așteaptă: weekenduri și vacanțe cu copiii, regrete ocazionale, momente de tensiune în negocierile privind sarcinile parentale. În niciun caz n-ar fi prevăzut că într-o zi, în toiul perioadei lui de emancipare sexuală, Rachel o să lase copiii la el și o să dispară. Toby încearcă să ghicească unde a plecat soția lui, în tot acest timp făcând echilibristică între slujba de medic, nesfârșitele obligații de părinte și noua popularitate sexuală câștigată cu ajutorul aplicațiilor pentru întâlniri. Singura consolare este versiunea pe care și-o spune în legătură cu căsnicia sa, și anume că a fost părăsit de o soție mult prea ambițioasă. Dacă însă vrea să înțeleagă cu adevărat ce nu a funcționat în povestea lor, Toby va trebui să se întrebe dacă nu cumva a ales să nu ia în seamă norii întunecați ce se întrezăreau la orizont.
Femeia stângace
În timpul unei cine cu soțul ei, Bruno, proaspăt întors dintr-o călătorie de afaceri, Marianne are revelația clară a unui fapt: mai devreme sau mai târziu, Bruno o va părăsi. Pentru că nu vrea să înfrunte acest moment, care ar putea totuși să nu aibă loc niciodată, femeia decide să-și alunge soțul, să învețe să se descurce fără el și să-și crească singură copilul, lucruri care se dovedesc extrem de complicate și care o duc aproape de depresie. Treptat însă, ceea ce părea o fugă din calea neprevăzutului vieții devine un act de eliberare. Marianne începe să accepte locuința apăsătoare, iar când se uită la oamenii din jur îi vede mai puțin amenințători și mai puțin indispensabili.
Big Sur Împreună cu Pe drum, romanul Big Sur este una din creaţiile de vârf ale lui Jack Kerouac şi un reper pentru viziunea sa asupra vieţii. Cartea relatează una dintre profundele crize existenţiale trăite de alter egoul autorului, Jack Duluoz. Însă în Big Sur, spre deosebire de alte romane ale lui Kerouac, personajul central este un scriitor devenit faimos după publicarea cărţii Pe drum şi care încearcă să scape de gloria proaspăt cucerită de „Rege al Beatnicilor”. Vrând să evite gloata de admiratori care îl asaltează până şi acasă, Jack se retrage la cabana unui prieten de-al său, Lorenzo Monsanto, în pădurile din Big Sur. Numai că, după doar trei săptămâni, e copleşit de singurătate şi de o tulburare nelămurită, ce îl fac să revină în San Francisco. Aici se reîntâlneşte cu vechii săi prieteni, inclusiv cu legendarul Cody, şi intră iarăşi în cunoscuta spirală a petrecerilor, beţiilor şi degradării, căutând totuşi cu disperare o cale de salvare. Scrisă în doar zece zile, într-un flux narativ ce captivează şi, uneori, copleşeşte şi care se încheie cu un poem-experiment elaborat în timpul şederii scriitorului la cabană, Big Sur este, incontestabil, o carte fundamentală pentru Kerouac şi pentru înţelegerea aşa-numitei „generaţii beat”.
Fetiţa căreia nu îi plăcea numele său N-o cheamă nici Violeta, nici Lăcrămioara, nici Camelia. Cât e ea de inteligentă, de curajoasă şi de plină de imaginaţie, se împiedică şi se întristează mereu de un singur lucru: numele său, care nu-i place nici în ruptul capului. Părinţii ei i-au dat un nume tare ciudat: Sakız Sardunya, adică Muşcată Curgătoare, o floare care n-are altă treabă decât să atragă păsările colibri. Fetiţa nu are fraţi sau surori, iar prietenii ei cei mai buni sunt cărţile, singurele care nu râd de numele ăsta curios. Numai că nici ele, cărţile, nu-s prea fericite pe lume: printre atâtea jocuri video şi desene animate de la televizor, copiii au uitat să mai asculte şi să mai inventeze poveşti, aşa că tărâmul lor fermecat e în primejdie. Muşcată Curgătoare e tare speriată: doar n-o să fie ea singură în stare să-l salveze, nu?