Jurnalul.ro Ştiri Vremea 54 de grade în Kuweit. 14 luni de recorduri consecutive

54 de grade în Kuweit. 14 luni de recorduri consecutive

de Dan Radu    |   

Probabil cea mai mare temperatură înregistrată de când există meteorologia a fost înregistrată, săptămâna trecută, în Kuweit, unde, în oraşul Mitribah, au fost 54 de grade Celsius, în timp ce în regiunile din apropiere, precum Basra, termometrele arătau 53,9 grade. Recordul de temperatură vine în contextul altor recorduri legate de vreme. Luna iunie a fost cea de-a 14-a consecutivă în care s-a doborât recordul temperaturilor globale, ceea ce va face din 2016 cel mai călduros an din istorie.

Temperatura din Mitribah a fost înregistrată joi, fiind verificată riguros de meteorologii din întreaga lume pentru a fi confirmată. Recordul de cea mai ridicată temperatură este de 56,7 grade Celsius, însă măsurătoarea a fost făcută în 1913, într-un deşert din California, majori­tatea meteorologilor îndoindu-se că a fost luată cu acurateţe. De asemenea, o temperatură de 55 de grade a fost înregistrată în Kebili, Tunisia, în 1931, dar şi în acest caz există îndoieli privind precizia măsurătorii. Aceste valori ale temperaturii vin în contextul în care Orga­nizaţia Mondială a Meteorolo­giei (OMM) a anunţat că luna trecută s-a doborât din nou recordul de cele mai ridicate temperaturi la nivel global, atât la nivelul solului, cât şi în apa oceanelor. Este a paisprezecea lună consecutivă în care aceste recorduri sunt doborâte, tempe­ratura medie la nivelul planetei fiind cu 1,3 grade Celsius mai ridicată ca în epoca preindus­trială – sfârşitul secolului XIX. „Acest lucru subliniază într-un mod foarte sumbru nevoia de a aproba şi implementa acordul de la Paris privind combaterea încălzirii globale şi de a accelera trecerea de la o economie susţi­nută de combustibili fosili la una susţinută prin energie rege­nerabilă”, a declarat secretarul general al OMM, Petteri Taalas. Acordul de la Paris, agreat de aproape 200 de state, stipulează limitarea creşterii temperaturilor medii globale la mai puţin de două grade Celsius faţă de epoca preindustrială şi încercarea de a atinge ţinta de 1,5 grade faţă de epoca preindustrială până în anul 2100. „Valul de căldură a fost în special pronunţat în regiunea arctică, rezultând în topirea foarte devreme a păturii de gheaţă din Groelanda şi Oceanul Arctic”, a anunţat OMM. „Ce am văzut în primele şase luni din 2016 este alar­mant. Credeam că vor trece mulţi ani până să observăm o încăl­zire de asemenea proporţii. Nu mai avem atât de mult timp pe cât credem”, a declarat David Carlson, directorul programului de cercetare a climei de la OMM.

Temperaturile ridicate din ultima parte a anului 2015 au fost cauzate, în parte, de curentul El Nino. Fenomenul meteorologic a dispărut în mai 2016, însă temperaturile continuă să fie ridicate.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri