Luminița Zamfira Solcan, venită din România în pelerinaj la adunarea ecumenică de la Taize, Franța, îl ucidea, în seara de 15 august 2005, pe părintele Roger, cu două lovituri de cuțit în timpul rugăciunii. Evenimentul dramatic a făcut atunci înconjurul lumii și i-a adus o tristă celebritate criminalei; totodată, fapta atroce atrăgea atenția asupra bolnavilor cu afecțiuni psihice grave care aveau deplină libertate de mișcare și deveneau autorii unor gesturi extreme. Cazul revine în actualitate prin decizia CEDO din 8 octombrie 2019, care obligă statul român să-i plătească Luminiței Solcan 6.000 de euro ca daune morale.
Cum s-a ajuns la această hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza „Solcan contra României” - cererea nr. 32074/14? După crima de la Taize, urmărirea penală a fost întreruptă în 12 noiembrie 2007 de Judecătoria din Macon, pe motiv că infracțiunea a fost comisă într-o stare de responsabilitate diminuată. Expertiza medicală a diagnosticat-o pe L.Z.S. ca suferind de schizofrenie paranoică; actele ei au fost rezultatul unei iluzii paranoide. Ancheta Parchetului stabilise și elemente de premeditare a actului criminal – românca, venită ca pelerin la Taize, cumpărase cu câteva ore înainte cuțitul care va fi arma crimei. Luminița Solcan, fiind considerată un pericol public din cauza sănătății sale mintale, este internată, prin hotărârea instanței, într-o instituție psihiatrică din Franța pentru o perioadă nedeterminată. În spitalul cu regim închis din Dijon va fi atacată de o altă pacientă și înjunghiată de mai mute ori. În 2011 Solcan cere transferul într-o unitate de psihiatrie similară din România, pentru a fi mai aproape de mama ei, care locuia la Iași. Curtea de Apel București admite solicitarea în 30 martie 2012, cu internare involuntară la Spitalul de Psihiatrie și pentru măsuri de siguranță Pădureni-Grajduri, localitate la circa 20 km de Iași.
Refuzată de instanță la înmormântarea mamei
În 11 aprilie 2013 moare în Iași mama Luminiței Solcanu. Pacienta internată în regim închis solicită, în 12 aprilie, permisiunea să participe la înmormântare, cererea fiind trimisă Judecătoriei Iași. Felul în care instanțele românești au judecat solicitarea Luminiței Solcanu reprezintă miezul procesului de la CEDO. Judecătoria Iași, ignorând total celeritatea cauzei, a examinat cererea abia după șase săptămâni(!). În 23 mai 2013 magistrații resping solicitarea Luminiței Solcan în baza unei prevederi din Legea privind sănătatea mintală. Reclamanta a formulat recurs cu susținere în Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor, care autorizează întreruperea temporară a unor pedepse privative de libertate din motive de familie, prevedere care ar trebui, în opinia petentei, să se aplice prin analogie și detenției într-o unitate psihiatrică. Tribunalul Iași respinge recursul prin decizia definitivă din 22 octombrie 2013, motivând că cererea de întrerupere a detenției într-o unitate psihiatrică nu a avut temei juridic și nici o analogie nu ar putea fi făcută cu situația unui deținut de închisoare. În plus, cu cinism greu de catalogat, Tribunalul Iași pune și concluzia că cererea nu mai era valabilă și pentru că înmormântarea mamei reclamantei avusese loc.
Eleva și studenta eminentă, în depresie
Căderea Luminiței Solcan spre învolburarea minții fusese certificată medical cu mulți ani înainte de tragedia de la Taize. Crescută într-un mediu catolic strict, în familie de intelectuali cu concepții severe, Luminița s-a dedicat exclusiv studiului, cu rezultate școlare de excepție în liceul unde mama era profesoară. Tânăra absolventă a Facultății de Electrotehnică de la Politehnica din Iași nu se adaptează însă la vârtejul vieții reale și depresia se dezvoltă în forme grave, cu diagnostic în anul 2000 și tratamente dure psihiatrice în 2003. Călătoriile cu temă religioasă o linișteau, așa încât pelerinajul la întâlnirile ecumenice ale tineretului, inițiate de părintele Roger, nu anunțau gestul fatal. Luminița a declarat după crimă că a vrut doar să-i vorbească părintelui Roger.
Cererea admisă: violarea Drepturilor Omului
În reclamația depusă în 17 aprilie 2014 spre analiză Curții de la Strasbourg, Luminița Zamfira Solcan s-a plâns că refuzul de a-i permite să participe la înmormântarea mamei, autoritățile române au încălcat articolul 8 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale. L.Z.S. a fost reprezentată la CEDO de doamna avocat A. Dumitrescu din baroul Iași, interesele României fiind apărate de agentul guvernamental V. Mocanu. În completul de judecători al Curții s-a aflat și Iulia Antoanella Motoc. În analiza acestui caz delicat, cu imprecizii în legislația națională, judecătorii CEDO au pus în echilibru drepturile unui pacient aflat în detenție și nevoia de protecție a societății. Potrivit jurisprudenței Curții „statul poate refuza unui individ dreptul de a participa la înmormântarea părinților lui numai în cazul în care există motive întemeiate și dacă nu poate fi găsită o soluție alternativă”. De asemenea, Curtea a acceptat că „autorii unor fapte penale care suferă de tulburări mintale și sunt plasați în unități psihiatrice se află într-o situație fundamental diferită față de alți deținuți”. Instanțele autohtone au respins cererea de a participa la înmormântarea mamei sale fără a avea vreo apreciere aparentă a stării sale în acel moment, bazându-se doar pe diagnosticul inițial. „Situația ei individuală nu a fost deloc evaluată de Judecătoria Iași”, menționează ca o critică decizia CEDO. În plus, reclamantei nu i se poate imputa absența probelor medicale ca anexă la cererea pentru învoirea de a participa la înmormântare. De asemenea, Curtea observă că în argumentele susținute de agentul guvernamental se menționează cazul unui pacient aflat într-o situație similară care a fost escortat pentru perioada participării la o înmormântare. În sfârșit, Curtea notează că autoritățile de stat nu au gestionat cererea în regim de urgență, prima instanță a examinat-o la o lună și jumătate după ce înmormântarea a avut loc, lipsind astfel o posibilă decizie favorabilă de orice efect util. În concluzie, „Curtea constată că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție”.
În decizie, CEDO menționează că „solicitanta a pretins 10.000 euro cu titlu de prejudiciu moral, susținând că imposibilitatea de a participa la înmormântarea mamei i-a cauzat o suferință de durată”. Guvernul român a apreciat cererea ca excesivă și a solicitat Curții să se pronunțe că încălcarea Convenției constituie în sine o satisfacție echitabilă. CEDO a hotărât în unanimitate „în circumstanțele acestui caz particular să acorde reclamantei 6.000 de euro pentru daune morale”.
O solicitare a Luminiței Solcan de ieșire definitivă din spitalul de psihiatrie, cu internare și tratament la domiciliu a fost respinsă în septembrie 2019 de Judecătoria Iași. Solcan împlinește 50 de ani în 2019.
„Chiar dacă reclamanta ar putea fi considerată ca reprezentând o amenințare pentru siguranța publică, instanțele interne ar fi trebuit să exploreze modalități alternative pentru a-i asigura participarea la înmormântarea mamei sale”
Decizia CEDO