Jurnalul.ro Ştiri Locale 6 copii cu toxiinfecție după ce au mâncat la un hotel din stațiunea Venus

6 copii cu toxiinfecție după ce au mâncat la un hotel din stațiunea Venus

Şase copii au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au mâncat la hotelul Mera din Venus. Noile cazuri de toxiinfecţie vin la doar o săptămână după ce alţi 15 turişti şi-au încheiat vacanţa pe patul de spital, scrie ziuaconstanta.ro.
 
„Ieri am avut o reclamație la hotelul Mera. Ne-am deplasat acolo dar era curat și alimentele era cu data de valabilitate la termen“, a precizat Paul Anghel, directorul ANPC.
 
Săptămâna trecută, 15 turiști cazați aici au făcut toxiinfecție alimentară. Atunci, reprezentanții Colegiului Prefectural au promis că s-au luat măsuri în acest caz.
 
„Focarul de la hotelul Mera încă nu a fost închis. Este în evoluție“, a explicat Suzan Ibram de la DSP Constanța.

„Acum 2 zile am avut 5 solicitari și ieri dimineața o solicitare“, a confirmat dr. Claudia Tatarici, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Constanța.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri