Evenimentul va fi marcat prin momente special concepute pentru această ocazie, ce se vor desfășura pe întregul sezon teatral.
Teatrul de Comedie continuă să creeze spații și contexte de întâlnire, aducând oamenii împreună prin experiențele comune trăite la fiecare spectacol și încurajându-i, ca prin râs, să se descopere. În decursul celor 65 de ani de activitate am avut milioane de spectatori care au aplaudat sute de producții și care au ales sălile noastre ca loc special în care să își poată oferi un moment de bucurie.
Pentru că știm motivul pentru care ne aflăm pe harta instituțiilor la care publicul revine cu drag, am ales ca pentru acest nou sezon teatral să ne îndreptăm atenția către textele și autorii care au marcat repertoriul Teatrului de Comedie. De aceea, printre cele 4 premiere ale acestei stagiuni se numără „Rinocerii” de Eugène Ionesco și „Soldatul Švejk” de Jaroslav Hašek, în regia Adei Milea.
Textul lui Ionesco este regizat de Vlad Massaci și îi va avea în distribuție pe actori consacrați ai teatrului precum Tudor Chirilă, Liviu Pintileasa, Andreea Alexandrescu, Dragoș Huluba, Sorin Miron și Simona Stoicescu. Muzica spectacolului este compusă de Vlaicu Golcea, iar scenografia și designul video sunt realizate de către Andu Dumitrescu.
În plus, stagiunea se deschide cu 4 reprezentații consecutive, în avanpremieră, ale spectacolelor: DĂ-I BICE! de David Mamet, în regia lui Răzvan Enciu și LIRDA (titlu în căutare) scris și regizat de Leta Popescu. Cele două spectacole folosesc noi abordări ale comediei și vor avea premiera oficială în luna octombrie.
Spectacolul regizat de Răzvan Enciu se va juca pe 18 și 19 septembrie, de la ora 19:00, la Sala Nouă (Sf. Vineri, nr. 11) și îl are în distribuție pe Alexandru Conovaru, Bogdan Farcaș și Ioana Nichita.
„Lirda (titlu în căutare)”, text și regie Leta Popescu, va avea avanpremiera în 20 și 21 septembrie, la Sala Studio, de la ora 19:30. Din distribuția spectacolului fac parte Mirela Zeța, Smaranda Caragea, Gloria Găitan, Andreea Samson și Laura Creț.
Programul complet de spectacole pentru luna septembrie este deja disponibil pe site și include titlurile noi din repertoriu, dar și spectacolele consacrate, printre care: Căsătoria, în regia lui Andrei și a Andreei Grosu, La Pulce, regizat de Horațiu Mălăele, Visul unei nopți de vară, spectacol regizat de Alexandru Dabija, Billy șchiopul, în regia lui Vlad Massaci și Hello, Ceaușescu!, regizat de Matei Lucaci-Grünberg.
Biletele au fost puse în vânzare pe site-ul Teatrului de Comedie: www.comedie.ro