Jurnalul.ro Auto 873 de electrice noi. 200.000 de rable de import

873 de electrice noi. 200.000 de rable de import

La fiecare mașină nouă înmatriculată au fost înregistrate alte patru automobile second hand aduse din afara României, peste 200.000 de unități în total. Volkswagen, BMW, Audi și Ford reprezintă peste 50% din totalul importurilor. București are cele mai multe importuri de autoturisme second hand. Urmează Cluj, cu o pondere din total de 4,5%, Timiș cu 4,3%, Suceava cu 4,2% și Bihor cu 3,6%. La polul opus regăsim județe precum Călărași și Tulcea care au fiecare o pondere de 0,6%, Ialomița 0,8% și Giurgiu cu 0,9% din totalul celor second hand intrate în țară în primele 6 luni.

În primul semestru, în România au fost înmatriculate peste 47.000 de autoturisme noi, mai puține cu 4% față de aceeași perioadă a anului anterior și cu o treime mai puține față de anul 2019. Au fost înmatriculate 33.742 de autoturisme cu combustie internă, în continuă scădere față de aceeași perioadă a ultimilor doi ani. În primele 6 luni din 2021, înmatriculările autoturismelor MHEV au crescut de 15 ori față de 2019, iar cele electrice s-au dublat de la 456 de unități înmatriculate în 6 luni din 2019 la 873 de unități până la jumătatea acestui an.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri