Jurnalul.ro Ştiri Locale A adormit cu țigara aprinsă și a murit în incendiu. Tragedie în Botoșani

A adormit cu țigara aprinsă și a murit în incendiu. Tragedie în Botoșani

de Redacția Jurnalul    |   

Un bărbat a murit luni dimineața în localitatea Ripiceni, județul Botoșani, după ce casa i-a luat foc. Flăcările au pornit după ce bărbatul a adormit în timp ce fuma.

Potrivit ISU Botoșani, o vecină a bărbatului a observat, luni dimineața, flăcările și a sunat la 112.

La fața locului au intervenit echipaje de pompieri, de voluntari și de la Serviciul de Ambulanță. Aceștia au constatat că locuința ardea în totalitate, iar tavanul era prăbușit.

Bărbatul în vârstă de 77 de ani a fost găsit mort într-una dintre încăperi.

Cel mai probabil, incendiul s-a produs după ce acesta a adormit în timp ce fuma.

Pompierii recomandă câteva reguli simple care pot preveni producerea unui incendiu cauzat de fumat:
-nu aruncați mucurile de țigară pe jos, în special în apropierea locuinței, a magaziilor de lemne, a depozitelor de furaje sau a adăposturilor de animale
-dacă fumați într-o încăpere, folosiți o scrumieră potrivită, grea, care să nu se răstoarne uşor și să fie confecţionată dintr-un material ce nu ia foc. Puteți pune în scrumieră puţină apă, care va favoriza stingerea rapidă a resturilor de ţigări
-dacă vă întindeți în pat sau în fotoliu pentru a vă odihni, nu aprindeţi ţigara. Este foarte probabil să aţipiţi şi să daţi foc la pat sau la fotoliu. Mucurile de ţigară incandescente pot cădea pe covor sau pe orice alt material combustibil şi astfel poate lua foc întreaga locuinţă;
-stingeți țigara în scrumieră, niciodată în coşul de gunoi şi nu lăsaţi scrumul sau ţigara să ardă în scrumieră.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: incendiu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri