Jurnalul.ro Ştiri Externe A fost creat al patrulea producător auto mondial

A fost creat al patrulea producător auto mondial

Fiat Crysler Automobiles (FCA) a fuzionat cu grupul francez Peugeot-Citroen (PSA), dând naștere noii companii Stellantis, care devine astfel al patrulea producător auto la nivel mondial. Printre acționarii acestuia s-ar putea afla și statul italian, potrivit ministrului adjunct al Economiei, Antonio Misani, scrie Reuters. Fuziunea se ridică la 52 de miliarde de dolari și ar putea fi finalizată în prima parte a acestui an.

"O posibilă prezenţă a statului italian în capitalul noului grup, similară cu cea a Guvernului francez, nu poate şi nu trebuie să fie un tabu",  a declarat acesta, motivând interesul național, atât față de angajații, cât și față de industrie. Mai mult, demnitarul italian a precizat că dincolo de subvenții sunt importante și obiectivele climatice. 
FCA şi PSA nu au comentat declaraţia.

Statul francez este unul dintre acționarii mari ai PSA și va deține 6,2% și din noua societate, prin BPI France, după finalizarea fuziunii.
Exor, holdingul familiei Agnelli, principalul acţionar al FCA, va deveni cel mai mare investitor la Stellantis, cu 14,4%.

Sopul noului producător este să micșoreze costurile uriașe, de circa 5 miliarde de euro anual, fără să închidă fabricii.


 

Subiecte în articol: italia stellantis auto fiat crysler peugeot Citroen
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri