Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii A început modernizarea căii ferate Brașov - Sighișoara

A început modernizarea căii ferate Brașov - Sighișoara

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA şi Asocierea RailWorks au semnat contractul pentru modernizarea subsecţiunilor Braşov - Apaţa şi Caţa - Sighişoara, care va crește viteza trenurilor de călători la 160 km/h, potrivit Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor (MTIC).

Valoarea contractului se ridică la 2,97 miliarde de lei, fără TVA, bani proveniți din fonduri europene nerambursabile şi de la bugetul de stat.

Durata de finalizare a contractului este de 108 luni pentru execuţia lucrărilor şi perioada de garanţie. Cele două loturi au o lungime totală de 86 de kilometri.

"Semnarea acestui contract este o etapă din lungul drum pe care trebuie să îl parcurgem în cel mai scurt timp posibil pentru a readuce calea ferată din România acolo unde îi este locul. Deşi, astăzi, după mai bine de 19 termene în justiţie, s-a semnat unul dintre cele mai importante contracte ca şi valoare nu sunt chiar atât de bucuros din prisma faptului că România a pierdut, totuşi, circa 330 milioane euro, din cauza faptului că nu s-a reuşit semnarea acestui contract anul trecut", a declarat ministrul desemnat al Transporturilor, Lucian Bode.

Proiectul de modernizare a celor două loturi Braşov-Apaţa (Lot 1) şi Caţa - Sighişoara (Lot 3) cuprinde lucrări de infrastructură şi suprastructură feroviară: terasamente linii C.F, consolidări, poduri, viaducte, podeţe, tuneluri, pasaje superioare, lucrări de instalaţii, energoalimentare, telecomunicaţii şi protecţia mediului.

Obiectivele lucrărilor privesc reducerea duratei de călătorie, creșterea vitezei de circulație la 160 km/h și a gradului de siguranţă feroviară, facilităţi pentru accesul persoanelor cu mobilitate redusă, introducerea sistemelor moderne de semnalizare şi de management al traficului, îmbunătăţirea gradului de confort oferit călătorilor în staţiile de cale ferată.

Subsecţiunile Braşov - Apaţa şi Caţa - Sighişoara, aflate pe tronsonul Braşov - Sighişoara, sunt o componentă a Coridorului Rin - Dunăre.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri