Procesul în care actualul director general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, este acuzată de neglijenţă, într-un dosar de arbitraj care datează din perioada în care aceasta ocupa postul de ministru al Economiei, a început luni la Paris, transmit AFP şi Reuters.
Christine Lagarde nu a făcut nicio declaraţie la sosirea sa la sediul Curţii de Justiţie a Republicii Franceze (CJR), singura instanţă abilitată să ancheteze membri ai Guvernului francez pentru fapte comise în timpul mandatului lor.
Apărarea fostului ministru al Economiei va cere amânarea procesului. Potrivit avocaţilor lui Christine Lagarde, trebuie mai întâi judecat omul de afaceri Bernard Tapie precum şi alţi oameni de afaceri bănuiţi că au deturnat peste 400 de milioane de euro în 2008.
Fostului ministru al Economiei i se reproşează că a recurs la un arbitraj privat, în loc să meargă în justiţie, pentru un litigiu între omul de afaceri Bernard Tapie şi Credit Lyonnais. Litigiul viza o tranzacţie ce a avut loc în 1993, când Tapie a vândut băncii franceze participaţia pe care o deţinea la producătorul german de îmbrăcăminte şi echipamente sportive Adidas. Mai târziu, banca a vândut pachetul cu un profit semnificativ, iar Tapie a început o acţiune în justiţie, susţinând că a fost fraudat. În urma judecării cazului într-o comisie de arbitraj, Tapie a obţinut de la stat despăgubiri de 404 milioane de euro, cu mult mai ridicate decât ar fi putut primi în justiţie.
Într-un reportaj difuzat duminică seara pe postul de televiziune France 2, înainte de debutul procesului, directorul general al FMI s-a declarat încrezătoare şi hotărâtă. "Neglijenţa este un delict nonintenţional. Cu toţii putem fi puţin neglijenţi într-un anumit moment al vieţii. Cred că am încercat să îmi fac munca cel mai bine posibil, în limitele a ceea ce ştiam", a spus Christine Lagarde.
Directorul general al FMI riscă un an de închisoare şi o amendă de 15.000 de euro. În cazul în care va fi condamnată la pedepsa maximă, vor apărea semne de întrebare cu privire la capacitatea lui Christine Lagarde de a continua să deţină un post pe care predecesorul său, francezul Dominique Strauss Kahn, l-a părăsit în 2011 în urma acuzaţiilor de agresiune sexuală. AGERPRES