Actorul american William Hurt a murit duminică din cauze naturale, la vârsta de 71 de ani, a spus fiul său într-un comunicat. Hurt a decedat liniştit, înconjurat de familie, la casa sa din Portland, Oregon.
Actorul a fost diagnosticat în trecut cu cancer de prostată, care s-a răspândit mai apoi la sistemul osos.
În 2018 a început o formă alternativă de tratament bazat pe chimioterapie, care, la acea vreme, i-a salvat viaţa.
Hurt a avut o carieră lungă şi era cunoscut pentru rolurile sale în filme precum Broadcast News, The Big Chill şi Body Heat.
A fost nominalizat de patru ori la premiile Oscar. A câştigat mult râvnita distincţie pentru rolul pe care l-a interpretat în pelicula din 1985, „Sărutul femeii păianjen”. Atunci a jucat rolul unui bărbat gay care împarte celula cu un prizonier politic în Brazilia.
(sursa: Mediafax)