Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Aberaţiile de la Finanţe, penalizate retroactiv de justiţie

Aberaţiile de la Finanţe, penalizate retroactiv de justiţie

de Adrian Stoica    |   

Obligarea proprietarilor de parcuri eoliene de a plăti celebra taxă de stâlp a fost taxată de instanţă la aproape 10 luni după ce aceasta a fost anulată. Curtea de Apel Bucureşti a hotărât anularea deciziei din noiembrie 2014 a Comisiei fiscale centrale din Ministerul Finanţelor prin care se stabilea că stâlpii de susținere ai turbinelor eoliene sunt clădiri în sens fiscal, pentru care este datorat impozit local primăriilor.

Această controversată taxa a fost introdusă la începutul lui 2014 ca o măsură de consolidare fiscală şi a fost în vigoare până la începutul acestui an când a fost anulată. Verdictul instanţei nu este definitiv, dar ea ar putea fi un prim pas în declanşarea unor noi procese prin care proprietarii acestor parcuri eoliene să-şi recupereze banii plătiţi.

Impozitul pe construcţiile speciale s-a calculat prin aplicarea unui coeficent de 1,5% ( ulterior 1%) la valoarea contabilă brută a tuturor construcţiilor existente în patrimoniu la data de 31 decembrie a anului anterior.

Milioane de euro din vânt

Prin verdictul dat, Curtea de Apel Bucureşti a recunoscut turbinele eoliene ca fiind echipamente tehnologice integrate, componentele lor având un serviciu tehnic şi fiscal unitar. Numai la nivelul anului trecut mariile companiile care deţin parcuri eoliene au achitat peste 15 milioane de euro. De-a lungul anilor, până la decizia Comisiei fiscale care introducea stâlpii turbinelor în categoria clădirilor, Ministerul Finanțelor a emis, la solicitările individuale ale contribuabililor, puncte de vedere contradictorii pe acest subiect, ceea ce a contribuit la aplicarea de tratamente fiscale diferite. Astfel, mulți dintre producătorii de energie eoliană nu au inclus stâlpii de susținere  în baza impozabilă privind impozitul şi taxa pe clădiri, iar ulterior s-au trezit că au de achitat inclusiv retroactiv această taxă, cu penalităţi de întârziere. Chiar dacă taxa a dispărut de la începutul acestui an, în ţară unii primari continuă războiul cu proprietarii de parcuri eoliene, ameninându-i cu executarea silită dacă nu plătesc penalizările de întârziere.

Din taxa pe stâlp s-au colectat anul trecut circa 1,6 miliarde de lei

 

 

Subiecte în articol: taxă de stâlp
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri