„În urma incidentului din noaptea de 14 spre 15 noiembrie 2023, când 63 de studenți ai Academiei de Poliție
Cauzele posibile pentru apariția evenimentului epidemiologic, se arată în comunicat, potrivit specialiștilor în sănătate publică, sunt: contaminarea unor alimente prin vectori (insecte), prin contactul direct al unui aliment preparat termic cu unul nepreparat termic, derularea altor activități decât cele de servire a mesei în sălile de masă, păstrarea alimentelor la temperatura camerei pentru o perioadă mare de timp, neaplicarea și nerespectarea normelor de protecție igienico-sanitară în unitățile de servire a mesei.
Ofițerii Corpului de Control au reținut faptul că „activitatea din blocul alimentar s-a desfășurat concomitent cu lucrările de reabilitare și modernizare începute în anul 2022, iar în sălile de mese s-au derulat cursuri și alte activități administrative, aceste aspecte fiind de natură să afecteze siguranța igienico-sanitară a obiectivului”. S-a stabilit, totodată, că personalul cu atribuții în acest sens nu a urmărit starea de sănătate a persoanelor ce își desfășoară activitatea în blocul alimentar.
„De asemenea, evenimentul produs în noaptea de 14 spre 15 noiembrie 2023 nu a fost raportat corespunzător, pe cale ierarhică, în conformitate cu actele normative incidente, activitatea personalului de serviciu a fost realizată necorespunzător, iar conducerea unității a manifestat lipsă de interes în privința organizării și aplicării sistemului de control intern managerial. Având în vedere constatările comisiei de verificare, reprezentanții Corpului de Control au propus, iar conducerea Ministerului Afacerilor Interne a aprobat, măsuri pe două paliere”, se menționează în comunicat.
Pentru remedierea disfuncționalităților constatate s-a identificat necesitatea elaborării și îmbunătățirii unor reglementări pe linie de comunicare instituțională, raportare ierarhică, proceduri de lucru și revizuirea cadrului normativ intern privind circuitul documentației și activitățile de urmat pentru autorizare/avizare sanitară și exercitarea controlului în acest domeniu.
„Printre măsurile dispuse menționăm realizarea demersurilor pentru asigurarea continuității asistenței medicale la nivelul Academiei de Poliție
(sursa: Mediafax)