Jurnalul.ro Ştiri Observator Accident grav pe autostrada A3: O mașină s-a răsturnat după ce a intrat în coliziune cu un alt autoturism

Accident grav pe autostrada A3: O mașină s-a răsturnat după ce a intrat în coliziune cu un alt autoturism

de Redacția Jurnalul    |   

Circulația pe autostrada A3, pe sensul de mers către București a fost afectată joi dimineata, în urma unui accident petrecut în apropierea rondului de la Gherghiței.

Potrivit primelor informații, un Mercedes G-Class s-a răsturnat pe carosabil, după ce ar fi pierdut controlul în condiții încă neclare. În eveniment a fost implicat și un al doilea autoturism, care a suferit avarii semnificative în urma impactului.

Accidentul a blocat temporar circulația pe sensul de intrare în Capitală, formându-se ambuteiaje consistente în zonă. Echipele de poliție rutieră și salvatorii au intervenit rapid pentru degajarea drumului și pentru a evalua starea persoanelor implicate.

Martorii spun că impactul a fost puternic, iar mașina răsturnată s-a oprit pe banda de urgență, provocând haos în trafic.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri