Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident CUMPLIT în Timiș. Şi-au făcut praf bolidul după ce au izbit în plin un gard de beton. Un tânăr a murit pe loc, alţi doi sunt în stare critică

Accident CUMPLIT în Timiș. Şi-au făcut praf bolidul după ce au izbit în plin un gard de beton. Un tânăr a murit pe loc, alţi doi sunt în stare critică

Un tânăr de 20 de ani şi-a pierdut viaţa, iar altul a rămas încarcerat în autoturism, marţi dimineaţa, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN6, în localitatea timişeană Lovrin.

Autoturismul a părăsit partea carosabilă, în urma accidentului rezultând trei victime care au transportate la spital. Persoana decedată a fost găsită în afara maşinii.

''În urma accidentului, au rezultat trei victime de sex masculin, dintre care una decedată şi o alta a fost încarcerată. Victimele au fost transportate la spital. La locul intervenţiei s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autosanitară SMURD, un ofiţer şi nouă subofiţeri din cadrul Subunităţii de Pompieri Sânnicolau Mare, o ambulanţă SAJ şi un echipaj de poliţie'', a declarat presei purtătorul de cuvânt al ISU Banat, Elena Megherea.

Poliţiştii au descoperit că maşina nu era înmatriculată, iar înainte de accident şoferul oprise la o benzinărie de unde a cumpărat alcool.

Tragedia a avut loc în jurul orei 3.00, la ieşire din localitatea Lovrin, spre Timişoara.

Într-o curbă, şoferul a pierdut controlul volanului, iar maşina a derapat şi s-a izbit de un gard de beton, după care a fost proiectată într-un mal de pământ, a lovit din nou gardul de beton, s-a rostogolit şi a ajuns din nou pe asfalt.

www.agerpres.ro

Subiecte în articol: accident
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri