„La fața locului intervin pompierii din cadrul Stației Miercurea Nirajului cu o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD – dintre care una de terapie intensivă mobilă – și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Mureș”, transmite sursa citată.
În urma evenimentului, au fost identificate șase persoane implicate, dintre care una este evaluată ca victimă de cod galben, iar o alta este în stop cardio-respirator. Personalul medical realizează manevre de resuscitare.
Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers.
(sursa: Mediafax)