Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident de microbuz în Arad. Un șofer băut a provocat rănirea a trei persoane

Accident de microbuz în Arad. Un șofer băut a provocat rănirea a trei persoane

Un şofer aflat sub influenta alcoolului la volanul unui microbuz de marfă a pierdut controlul vehiculului şi a intrat pe contrasens, pe DN 79, în judeţul Arad, unde a lovit un alt microbuz, în care se aflau şase membri ai unei familii, accidentul soldându-se cu trei răniţi.
 

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, accidentul a avut loc în noaptea de duminică spre luni, pe DN 79 Arad-Oradea, în zona localităţii Chişineu-Criş, unde un şofer de 34 de ani aflat la volanul unui microbuz de marfă a intrat pe sensul opus, lovind frontal un microbuz de persoane, condus de un bărbat de 45 de ani. Microbuzul lovit a fost proiectat în şanţul de pe marginea drumului, răsturnându-se.
 

În microbuzul de persoane se aflau şase membri ai unei familii din Suceava, iar doi dintre aceştia au suferit răni, al treilea rănit fiind şoferul vinovat, despre care poliţiştii spun că era băut la volan.

"În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o alcoolemie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul conducătorului autoutilitarei", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, Claudia Iuga.

Şoferul microbuzului de marfă este cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi conducere a unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice.

Toţi cei trei răniţi sunt în afara pericolului, medicii de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad afirmând că au răni uşoare şi vor fi lăsaţi să plece acasă în cursul zilei de luni. AGERPRES

Subiecte în articol: accident
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri