Două persoane au fost rănite, miercuri, într-un accident de muncă produs la Şantierul Naval din Orşova.
"Sunt două persoane care prezintă arsuri, din care una este în stare mai gravă. Ambele persoane sunt transportate de SMURD şi SAJ la Unitatea de Primiri Urgenţe. Cele două persoane efectuau lucrări şi au suferit arsuri. Noi am intervenit doar pentru salvarea lor", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Drobeta al judeţului Mehedinţi, Ramona Nistor.
Împrejurările în care s-a produs accidentul de muncă vor fi verificate de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Mehedinţi. AGERPRES