Jurnalul.ro Ştiri Locale UPDATE Accident grav cu un microbuz ce transporta copii. Șase victime din rândul elevilor

UPDATE Accident grav cu un microbuz ce transporta copii. Șase victime din rândul elevilor

UPDATE  Un elev a fost grav rănit şi alţi cinci au suferit răni uşoare în urma unui accident rutier produs vineri la Izimşa (comuna Obârşia de Câmp) între un microbuz cu elevi şi un automobil, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mehedinţi, Raluca Tîrcă.

Aceasta a precizat, pentru AGERPRES, că elevul rănit grav a fost transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul de Urgenţă din Craiova.

În accidentul de la Izimşa au mai fost răniţi uşor un cadru didactic aflat în microbuz, precum şi şoferul autoturismului, toţi fiind transportaţi cu ambulanţele de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi şi cu cele ale SMURD la Unitatea de Primiri Urgenţe din Drobeta Turnu Severin.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Mehedinţi, în jurul orei 14,00 la Izimşa s-a produs un accident rutier între un microbuz în care se aflau 14 elevi şi un autoturism.

Şase dintre elevi şi un cadru didactic, toţi aflaţi în microbuz, au fost răniţi. A fost rănit uşor şi şoferul autoturismului, care a fost transportat la Drobeta Turnu Severin de către un echipaj SMURD.

"Unul dintre elevii aflaţi în microbuz era în stare gravă şi a fost transportat la un spital din Craiova cu un elicopter SMURD. Celelalte persoane rănite, respectiv cinci elevi, un cadru didactic şi şoferul autoturismului, au suferit răni uşoare şi au fost transportaţi la UPU Drobeta Turnu Severin", a mai precizat sursa citată.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mehedinţi, Mădălina Viziru, accidentul rutier s-a produs pe DN 56A, la Izimşa, "unde un autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 51 de ani, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autovehicul (microbuz) de transport elevi".

Elevii aflaţi în microbuz erau transportaţi de la şcoală către zonele în care locuiau.

Mădălina Viziru a precizat că şoferii celor două autovehicule nu consumaseră alcool, rezultatele la alcooltest fiind negative. Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor şi condiţiilor accidentului, fiind deschis dosar pentru vătămare corporală din culpă. www.agerpres.ro

Stire initiala Un microbuz în care se găseau copii a fost implicat într-un accident în județul Mehedinți.

Garda de Pompieri de la Vînju Mare a fost solicitată vineri, 7 aprilie, în jurul orei 14,17, să intervină la un accident de circulaţie, care a avut loc pe raza localităţii Izimşa-Mehedinţi, în care este implicat un microbuz şcolar plin cu elevi, potrivit Adevarul.

Din primele informaţii de la faţa locului se pare că ar fi vorba de 6 victime din rândul elevilor, unul dintre aceştia fiind în stare gravă. La faţa locului a fost solicitat un elicopter pentru a-l transporta pe acest elev la un spital din Craiova.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că din cauza unei coliziuni frontale dintre un microbuz și un autoturism, traficul rutier pe DN 56A Calafat – Drobeta-Turnu Severin se desfășoară îngreunat, pe un fir alternativ, în zona localității mehedințene Izimșa.

Subiecte în articol: accident
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri