Jurnalul.ro Ştiri Locale ACCIDENT GRAV în județul Sălaj; 4 persoane internate de urgență

ACCIDENT GRAV în județul Sălaj; 4 persoane internate de urgență

Un accident grav de circulaţie, în urmă căruia patru persoane au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale şi investigaţii, a avut loc în după-amiaza zilei de luni, pe raza localităţii Poarta Sălajului. Circulaţia a fost oprită pe ambele sensuri aproximativ 30 de minute.

"Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului s-a stabilit faptul că o femeie de 25 ani, din Românaşi, conducea autoturismul pe raza localităţii Poarta Sălajului, iar la ieşirea de pe Drumul Comunal 1 nu a acordat prioritate de trecere autoturismului care circula regulamentar pe drumul prioritar, condus de un bărbat de 49 ani, din Jibou, şi a intrat în coliziune cu acesta. Acesta din urmă a pierdut controlul direcţiei de mers, a intrat într-un cap de pod, după care s-a răsturnat. Evenimentul s-a soldat cu rănirea gravă a şoferului din Jibou şi rănirea uşoară a altor trei persoane. Este vorba despre conducătoarea auto din Românaşi şi doi pasageri, ambii din Jibou, o minoră de 14 ani şi o femeie de 43 ani, aflaţi în autoturismul condus de jibouan", a declarat luni, pentru AGERPRES, Maria Cristea, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj.

Potrivit sursei citate, victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale şi investigaţii, în urma accidentului circulaţia pe DN1F, între oraşele Cluj Napoca şi Zalău, fiind oprită pe ambele sensuri, pe raza localităţii Poarta Sălajului, aproximativ 30 de minute.

Pentru femeia care nu a acordat prioritate s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Subiecte în articol: accident in judetul salaj
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri