Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident GRAV lângă Jilava. O dubiţă cu muncitori a intrat în două TIR-uri. Un om a murit, iar alţi opt au fost răniţi

Accident GRAV lângă Jilava. O dubiţă cu muncitori a intrat în două TIR-uri. Un om a murit, iar alţi opt au fost răniţi

Accident grav, în dimineața zilei de sâmbătă, lângă Jilava. Un om a murit, iar alţi opt au fost răniţi, din care şase foarte grav, după ce o dubiţă a fost proiectată în două TIR-uri parcate.

Totul s-a petrecut la ieşirea din Jilava spre localitatea 1 Decembrie. În autoutilitară se aflau şapte muncitori care mergeau către locul de muncă, potrivit Observator.

Conform martorilor, şoferul unui autoturism care mergea paralel cu dubiţa nu a văzut că şoferul acesteia voia să vireze la stânga, a intrat în plin în ea şi a aruncat-o violent în cele două TIR-uri.

Cei şase răniţi grav au fost transportaţi de urgenţă la spital.

"La ieșirea din Jilava către 1 Decembrie a avut loc o coloziune între o autoutiliară care transporta 7 persoane și un TIR. O persoană a decedat, ceilalți au leziuni grave. Circulația se desfașoară cu greutate, pe un fir alternativ", a declarat subcomisar Adrian Creangă, de la centrul Infotrafic al Poliției Române.

Subiecte în articol: accident
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri