Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident cu victime în Lugoj

Accident cu victime în Lugoj

de Redacția Jurnalul    |   

Un accident rutier s-a produs duminică în municipiul Lugoj din județul Timiș, după ce două mașini s-au ciocnit. Patru persoane au fost rănite în urma impactului, potrivit IPJ Timiș.

„Un bărbat în vârstă de 79 de ani a condus un autoturism dinspre str. Hezerișului înspre Autostrada A6, iar la intersecția cu centura Lugoj a intrat în coliziune cu un autoturism ce circula regulamentar, condus de către un bărbat în vârstă de 68 de ani”, a transmis sursa citată.

Patru persoane au fost rănite în urma accidentului, respectiv cei doi șoferi și câte un pasager din fiecare mașină, în vârstă de 77, respectiv 68 de ani.

Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate. Cei doi șoferi implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: accident victime lugoj
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri