În funcție de configurație, ecranul de 15 inchi poate avea rezoluție HD (1366x768), Full HD (1920x1080) sau UHD (3840×2160) și asigură un unghi de vizualizare de până la 170 de grade pentru a partaja ușor conținutul cu cei din preajmă. Tehnologia Acer ColorBlast aduce performanța specifică monitoarelor profesionale pe noile laptopuri Acer Aspire V15.
Acer Aspire V15 sunt construite pe platforma Intel Skylake-H și au grafică NVIDIA® GeForce® GTX 950M cu 2 GB sau 4 GB de VRAM DDR3 dedicată, pentru o experiență de gaming sau vizionare de filme la calitate superioară. Aspire V15 are o memorie de până la 16 GB DDR4, ce poate fi upgradată la 32 GB cu ajutorul celor două module soDIMM. Laptopurile au o capacitate de stocare HDD de 500 GB/ 1TB/ 2TB la 5400 rpm. Hard disk-ul vine cu 8 GB de memorie cache SSD, care asigură deschiderea rapidă a aplicațiilor utilizate frecvent, precum și SSD de până la 256GB.
Click pe IMAGINE pentru a vedea intreaga GALERIE FOTO
Sistemul audio încorporează tehnologia Dolby® Digital Plus Home Theater, cu două difuzoare stereo cu putere de 2W și microfon digital încorporat, certificat Skype, iar camera web este Acer Crystal Eye HD pentru divertisment nelimitat.
Pe partea de conectivitate, laptopurile din gama V15 sunt compatibile cu standardul wireless 802.11b/g/n/ac, au tehnologie MU-MIMO 2x2, Bluetooth 4.0 și port Ethernet Gigabit.
Laptopurile au 2 porturi USB 3.0 (unul pentru încărcarea dispozitivelor personale cum ar fi smartphone-urile, chiar când laptopul nu este în funcțiune), un USB 2.0, porturi VGA, HDMI cu suport HDCP și RJ-45, dar și slot pentru securizare Kensigton.
Aspire V 15 este disponibil în mai multe configurații. Configurația entry cu procesor Intel Core i5-6300HQ, grafică NVIDIA 950M 2 GB, 4 GB RAM, 1000 GB și ecran HD costă 2999 de lei.
Configurația de vârf cu procesor Intel Core i7-6700HQ, grafică NVIDIA 950M 4 GB, 32 GB RAM, 256 GB SSD + 2 TB HDD si ecran UHD costă 7100 de lei.