Jurnalul.ro Ştiri Justitie Achitare în dosarul Transalpina

Achitare în dosarul Transalpina

Omul de afaceri Nelu Iordache şi mai mulţi şefi de la CNADNR Craiova au fost achitaţi de Tribunalul Bucureşti în dosarul privind modernizarea Transalpina.

 

Potrivit deciziei instanţei, Nelu Iordache, administrator al SC Romstrade SRL, a fost achitat pentru instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (7 acte materiale) şi instigare la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave (7 acte materiale).

Aceeaşi decizie a fost luată şi în cazul firmei Romstrade şi a mai multor şefi de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova, respectiv Constantin Şerban, director adjunct Investiţii; Ştefan Brânaru, director adjunct tehnic; Mihai Adrian Radu, şef Departament Reparaţii Capitale şi Investiţii; Ştefan Radu, şef Birou Investiţii; Ion Dina şi Marin Tudor, ambii diriginţi de şantier; Luchian Toma Panduru, angajat; Nicolae Dorel Mircea, director la Departamentul Analize - Decontări din societate.

Judecătorii au lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată de SC CNADNR SA. Decizia nu este definitivă, iar DNA poate face apel. În mai 2014, Nelu Iordache a fost trimis în judecată de DNA în dosarul privind lucrările de modernizare a DN 67 C Bengeşti - Novaci - Rânca - Obârşia Lotrului - Sebeş (Transalpina).

Potrivit DNA, în perioada august 2009 - iunie 2010, în condiţiile executării lucrărilor de modernizare a drumului naţional DN 67 C Bengeşti - Novaci - Rânca - Obârşia Lotrului - Sebeş (Transalpina) pe o lungime de 184 km, în cadrul unui contract finanţat de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova, Ion Dina şi Marin Tudor, diriginţi de şantier; Luchian Toma Panduru, responsabil cu derularea contractului; Mihai Adrian Radu, şef departament; Ştefan Radu, şef birou; Constantin Şerban şi Ştefan Brânaru, directori, toţi angajaţi ai DRDP Craiova, au certificat/vizat, în vederea decontării, situaţii de lucrări fictive/neexecutate şi materiale de construcţii care figurau că ar fi fost achiziţionate, încălcându-şi astfel atribuţiile şi sarcinile de serviciu.

Pentru ca aceştia să aprobe la plată lucrările neefectuate şi materialele de construcţie inexistente, Nelu Iordache, în calitate de administrator la Romstrade (societatea care a primit contractul de executare a lucrărilor), l-a determinat pe Nicolae Dorel Mircea, director la Departamentul Analize - Decontări al societăţii să întocmească în fals mai multe situaţii de lucrări şi facturile aferente.

Conform DNA, paguba cauzată de Romstrade părţii vătămate CNADNR SA, reprezentând decontarea unor lucrări neexecutate, a fost estimată la suma de peste 22,8 milioane lei, fiind recuperată în întregime în cursul urmăririi penale.

Concret, în 5 septembrie 2008, CNADNR SA - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova a încheiat cu Romstrade un contract prin care constructorul se obliga să proiecteze şi să execute modernizarea drumului naţional DN 67 C Bengeşti - Novaci - Rânca - Obârşia Lotrului - Sebeş (Transalpina) pe o lungime de 184 km contra sumei de 1.231.210.293,41 lei (345.476.820,64 euro) la care se adaugă TVA de 144.195.413,18 lei.

Pentru execuţia lucrării s-au stabilit 18 luni de la emiterea ordinului de începere (22.10.2008), durată ce nu include perioada de timp friguros, iar sistemul de finanţare al lucrării era 'credit furnizor', respectiv că executantul mai întâi efectuează lucrările şi după finalizare i se decontează plata acestora.

"Pe fondul apariţiei unor suspiciuni, la solicitarea procurorilor DNA, în 8 aprilie 2010, a fost adusă la cunoştinţă conducerii DRDP Craiova că directorul general al CNADNR a dispus efectuarea unui control la direcţia regională cu privire la legalitatea deconturilor efectuate şi realitatea lucrărilor executate. De la data înştiinţării şi până la data de controlului efectiv, deci perioada 8 - 23.04.2010, reprezentanţii DRDP Craiova împreună cu cei ai Romstrade au întreprins demersuri pentru acoperirea deficienţelor, mai exact au fost suplimentate echipele de muncitori pentru a executa un volum cât mai mare de lucrări din cele neexecutate, dar confirmate ca fiind executate şi decontate în lunile august - octombrie 2009", mai spuneau procurorii.

DNA preciza că, deşi de la data întocmirii situaţiei de lucrări (august 2009) şi până la data controlului (23 aprilie 2010) au trecut aproximativ 8 luni şi cu toate eforturile depuse de inculpaţi în perioada 8 - 23 aprilie 2010 (data anunţării controlului şi data efectuării în concret a acestuia) de a masca şi muşamaliza neregulile în executarea obiectivului investiţional DN 67C, nu s-a reuşit acoperirea tuturor lucrărilor neexecutate şi decontate de DRDP Craiova, raportul de constatare realizat confirmând faptul că în derularea proiectului au fost acceptate la plată sume mari de bani pentru lucrări neexecutate.

Potrivit DNA, în cursul derulării contractului, Nelu Iordache l-a determinat pe Nicolae Dorel Mircea să întocmească în fals următoarele acte: două situaţii de lucrări prin care s-a atestat în mod nereal că Romstrade ar fi executat lucrări la trei poduri (la kilometrul 13, respectiv 121, respectiv 122), valoarea totală confirmată şi neexecutată fiind de peste 1,7 milioane lei, o situaţie de lucrări în care a inclus aprovizionarea cu materiale de construcţii în valoare de peste 17 milioane lei, documente pe care le-a depus la sediul DRDP Craiova în vederea decontării mai multor facturi cu lucrări neexecutate şi materiale achiziţionate, mai multe situaţii de lucrări prin care s-a atestat, în mod nereal, că firma ar fi executat lucrări constând în 'doborârea copacilor cu diametre mai mari de 40 cm' şi 'scoaterea rădăcinilor şi a buturugilor cu diametre mai mari de 40 cm', valoarea totală a plăţilor nelegale efectuate de DRDP Craiova fiind de peste 4 milioane lei. AGERPRES.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri