Jurnalul.ro Ştiri Politică Achiziţii la Parlament. Hârtia igienică, pe listă

Achiziţii la Parlament. Hârtia igienică, pe listă

În Parlament a început sezonul de achiziţii, aşa că parlamentarii vor primi cele trebuincioase pentru a se ocupa nestingheriţi de problemele ţării. Într-o primă tranşă, Camera Deputaţilor anunţă că va cumpăra servicii de preluare şi transport de deşeuri menajere, dar şi dosare, registre, plicuri, hârtie igienică, hârtie tip prosop, informează Agerpres. Tot Camera Deputaţilor a demarat o licitaţie deschisă pentru a cumpăra servicii de transport aerian pe rutele interne, cu o valoare estimată la peste 2,4 milioane de lei. E vorba de încheierea unui contract de achiziţii publice, care asigură transportul aerian pentru deputaţi, curse regulate, pe toate rutele naţionale interne, operabile de către companii aeriene la acest moment, pentru perioada 1 mai - 31 decembrie 2018, cu posibilitatea prelungirii până la 30 aprilie 2019. Pe de altă parte, Camera Deputaţilor a atribuit un contract societăţii Romfilatelia, care atestă furnizarea a 400 de albume filatelice aniversare, laolaltă cu o serie de mărci poştale intitulată "100 de ani de la unirea Basarabiei cu România", formată din două timbre, o coliţă dantelată şi plicul din prima zi a seriei. Nici Senatul nu se lasă mai prejos, aşa că a dat undă verde unei licitaţii deschise pentru a intra în posesia unui sistem integrat de conferinţă, vot electronic şi traducere simultană.

Subiecte în articol: achizitii parlament
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri