Jurnalul.ro Cultură Acord de colaborare între editurile românești și chineze, semnat la Târgul de Carte de la Beijing

Acord de colaborare între editurile românești și chineze, semnat la Târgul de Carte de la Beijing

de Magdalena Popa Buluc    |   

Târgul Internațional de Carte de la Beijing, organizat de Institutul Cultural Român, reprezentanţa sa din capitala Chinei şi Centrul Cărţii, în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, la care România este țară invitată de onoare în perioada 21-25 august 2019, a continuat cu o serie de manifestări editoriale la care au participat oficialități din partea română și chineză.

Ceremonia de semnare a Acordului de colaborare între Asociația Editorilor din România (AER) și Asociația Editorilor din Republica Populară Chineză a avut loc, joi, 22 august. Actul a fost semnat de Ana Nicolau, directorul editurii Nemira, reprezentantă AER, și Hu Zhigang, secretarul de partid adjunct al Universităţii pentru Studii Străine din Beijing. La eveniment, au participat Béla Dan Krizbai, vicepreședinte ICR, Zhao Haiydun, ministrul adjunct al Departamentului pentru Promovare din China.

„Acordul reprezintă un instrument util şi eficient de dinamizare a colaborării în domeniul editorial, segment extrem de prolific dar nereglementat până la acest moment. Semnarea acestui document va deschide canale nebănuite ale cooperarii culturale dintre ţările noastre”, a declarat Béla Dan Krizbai, vicepreşedinte ICR.

În cea de-a doua zi a Târgului Internaţional de Carte de la Beijing, vicepreşedintele ICR, Béla Dan Krizbai, a fost prezent la evenimentul de lansare a "Chinese Cultural Editorial Center". De asemenea, au fost prezentate cinci volume traduse în limba română, apărute la editura  Libris-Braşov.

La Pavilionul României, ţară invitată de onoare, a avut loc şi dezbaterea „Poezia română contemporană”. „China este un unicat, pentru că de 5000 de ani, are o civilizație în deplină unitate. China are o puternică amprenta genetica a culturii”, a spus Corneliu Zeană, la evenimentul de lansare a cărţii „Trezirea dragonului”.

La standul ţării noastre, au avut loc, joi, întâlniri profesionale între editori români şi chinezi, reprezentanți ai editurilor Şcoala Ardeleană, Integral, Pro-universitaria, Junimea, Ideea Europeană, Shandong, Liaoning, Anhui.  A fost marcată, de asemenea, la Pavilionul României, expoziţia filatelică „România-China, 70 de ani mai târziu”.

 

Târgul Internaţional de Carte de la Beijing este organizat de Institutul Cultural Român, reprezentanţa sa de la Beijing, prin Centrul Cărţii, în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. MCIN a finanţat o serie de evenimente: expoziţia şi albumul monografic “Corneliu Baba”, recitalul Trio Zamfirescu & Adrian Nour, recitalul naistului Nicolae Voiculeţ, lansarea cărţii „La hotarul dintre milenii: Mineritul, încotro?”, de Nicolae Bud, spectacolul de teatru „Infractorii”, regizat de Dan Tudor, care face parte şi din distribuţie, alături de actriţa Ada Navrot. De asemenea, în preambulul acestui spectacol, are loc joi, 22 august, de la ora 18.00, o prezentare de Horia Gârbea: „Teatrul românesc contemporan între specific naţional şi căutarea universalităţii”. MCIN este reprezentat la Beijing prin doamna Irina Cajal Marin, subsecretar de stat.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri