Jurnalul.ro Cultură Film Actor din Star Wars, la un pas de sinucidere

Actor din Star Wars, la un pas de sinucidere

Actorul care l-a interpreta pe Jar Jar Binks în Episodul 1 din Star Wars povesteşte cum a fost aproape de sinucidere, în urma interpretării personajului.

Ahmed Best a fost vocea şi mişcarea din spatele extraterestrului Jar Jar Binks în filmul Star Wars din 1999, Episode I – The Phantom Menance. La acel moment, actorul avea 25 de ani, iar acela a fost primul său rol important.

Din păcate pentru Ahmed, reacţiile venite din partea presei şi fanilor Star Wars au fost îngrozitoare.

Jar Jar Binks a devenit foarte repede cel mai urât caracter din universul Star Wars, iar criticii l-au caracterizat ca fiind un stereotip rasist cu accent nepotrivit din Caraibe.

“Anul viitor se împlinesc 20 de ani de când m-am lovit de reacţii negative din partea presei, care încă îmi afectează cariera azi. Acesta este locul unde aproape mi-am luat viaţa. Încă îmi este greu să vorbesc despre asta. Am supravieţuit, iar acest mic băiat este cadoul meu pentru supravieţuire.“, a scris Ahmed pe Twitter, alături de o fotografie cu fiul său.

 

Subiecte în articol: star wars ahmed best jar jar binks
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri