Potrivit The Hollywood Reporter, Duvall a murit în somn, în casa ei din Blanco, Texas, din cauza unor complicații ale diabetului, a declarat Dan Gilroy, partenerul ei de viață.
Cunoscută pentru fizicul său subțire, ochii mari și expresivi, Duvall s-a remarcat jucând alături de Jack Nicholson în filmul horror „The Shining" și Robin Williams în comedia „Popeye".
Însă fanii înrăiți ai cinematografiei o recunosc și pentru parteneriatul profesional cu aclamatul cineast Altman, care a distribuit-o pentru prima dată în rolul iubitei din filmul „Brewster McCloud" din 1970.
Duvall a avut roluri memorabile și în alte filme ale lui Altman, inclusiv în „Nashville", filmul său de ansamblu din 1975, și în „3 Women" din 1977, care i-a adus premiul pentru cea mai bună actriță la Cannes.
(sursa: Mediafax)