Jurnalul.ro Cultură Muzica Adele şi Ed Sheeran, printre artiştii britanici care au încasat sume record din drepturi de autor în 2017

Adele şi Ed Sheeran, printre artiştii britanici care au încasat sume record din drepturi de autor în 2017

Adele şi Ed Sheeran se află printre muzicienii britanici care au primit sume record din drepturile de autor anul trecut, potrivit Performing Right Society (PRS) care a plătit membrilor săi 605 milioane de lire sterline în 2017, informează luni Press Association. 

Potrivit datelor publicate de PRS, societatea care se ocupă de reprezentarea muzicienilor, suma distribuită membrilor săi anul trecut a crescut cu 77,5 milioane de lire, echivalentul unei creşteri de 14,7% faţă de 2016. 

Suma a crescut datorită turneelor efectuate de cei doi artişti, dar şi datorită celui al Little Mix, o trupă de fete cu unele dintre cele mai mari încasări din istorie, a precizat societatea pentru drepturile de autor. 

În total, PRS a înregistrat anul trecut 6,6 trilioane de activităţi muzicale - descărcări, vizionări în timp real, transmisiuni în direct, spectacole în mediul online, transmisiuni de televiziune sau de radio ale cântecelor sau aranjamentelor muzicale -, cu 53% mai multe decât în 2016, potrivit organizaţiei. 

Acest lucru înseamnă că au colectat venituri record de 717 milioane de lire sterline, în creştere cu 12,7% faţă de anul precedent. 

''Mai sunt încă multe lucruri de făcut şi este important să continuăm să facem progrese pentru a ne asigura că membrii noştri primesc plata corectă a muncii lor pe platformele digitale'', a spus directorul departamentului muzical al PRS, Robert Ashcroft. 

''Aşteptăm cu nerăbdare crearea unei pieţe egale, unde toate platformele online, inclusiv cele care găzduiesc conţinut generat de utilizatori, îi recompensează în mod corect pe creatori pentru munca lor'', a adăugat acesta. 

PRS reprezintă drepturile a peste 130.000 de muzicieni, compozitori şi editori muzicali din Marea Britanie şi a două milioane din lumea întreagă. 

Potrivit organizaţiei, veniturile internaţionale au generat 261,4 milioane de lire în 2017, un nou record, reprezentând o creştere de 5,2% faţă de anul precedent. 

Organizaţia a precizat că această creştere se datorează succesului mai multor turnee întreprinse de unii dintre membrii săi. 

Cea mai mare creştere a fost dată de muzica de pe platformele online, care a înregistrat o majorare cu aproape 53%, la 122,9 milioane de lire sterline, datorită noilor acorduri de licenţă, precizează PRS. 

Veniturile din transmisiuni radio-televizare au crescut cu 8,5%, la 134, 6 milioane de lire, în timp ce spectacolele cu public au adus venituri mai mari cu 8,1%, adică 198,1 milioane de lire.AGERPRES

Subiecte în articol: Adele ed sheeran
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri