În ediția de ieri seară a reality show-ului, Adi Nartea și Cosmin Vîjeu au obținut mult râvnita imunitate, care a venit la pachet cu biletele pentru următoarea destinație de pe traseu, Malaezia. După ce au fost votați la finalul etapei precedente să intre la cursa pentru ultima șansă, Adi și Cosmin și-au propus să încerce din răsputeri să obțină scutul care îi va proteja împotriva oricărui vot. Și au reușit: aseară, imunitatea a fost a lor, după ce au folosit Joker-ul câștigat la amuleta anterioară, care a dat peste cap autostopul echipelor adverse. Astfel, toate celelalte perechi au fost nevoite să oprească doar mașini albe pe traseu, o condiție care le-a încetinit deplasarea - Adi și Cosmin ajungând primii la Irina Fodor.
Finalul ediției de aseară a dezvăluit și cele trei echipe calificate la a doua amuletă a etapei. Astfel, în această seară, de la ora 20:30, Ioana State și Mane Voicu, Carmen Negoiță și Andreea, dar și Victor Salv și Selina se vor întrece în cel mai greu joc de amuletă desfășurat până acum pe Drumul Zeilor: bătălia se va da în valurile agitate ale mării. Un joc cu acțiune ca într-un film de aventuri, cu plute făcute din nuci de cocos... Nuca de cocos va fi tema principală și în cursa pentru a doua imunitate, cea mai lungă de până acum, cu misiuni obositoare, spălate de ploi tropicale. Dar nu doar starea vremii va influența direct starea emoțională a echipelor, ci și timpii de așteptare la autostop. Miza este uriașă: încă două bilete pentru Malaezia! Cine va câștiga amuleta și ce echipă va ajunge prima la Irina Fodor în cursa pentru a doua imunitate telespectatorii vor afla în ediția Asia Express difuzată de Antena 1 și AntenaPLAY diseară, de la 20:30.