Jurnalul.ro Special Anchete Administrația Națională Apele Române, practici îndoielnice cu dedicație pentru ”privilegiați”- partea I

Administrația Națională Apele Române, practici îndoielnice cu dedicație pentru ”privilegiați”- partea I

de Ciprian Demeter    |   

Pe parcursul anchetei jurnalistice vom demonstra faptul că la Administrația Națională Apele Române există foarte multe probleme administrative, directori care în loc să se ocupe de siguranța cetățenilor, în special de siguranța digurilor, se ocupă de cu totul alte activități.

În prima parte vom arăta cum Administrați Bazinală de Apă Jiu, prin directorul Șerban Nicolae, condamnat penal, dispune după bunul plac de resursele financiare ale Administrației Bazinale de Apă Jiu sau organizează licitații îndoielnice, și nu numai.

Conducerea și o parte dintre angajații Administrației Bazinale de Apă Jiu, precum și structurile subordonate, respectiv sistemele de gospodărire a apelor din Dolj, Gorj, Mehedinți și sistemul hidrotehnic independent Petroșani au participat, în data de 17 mai 2023, la o întâlnire în Orșova. Conform răspunsului cu numărul 18.698 din 10.11.2023 oferit de Administrația Bazinală de Apă Jiu cu referire la scoplul întâlnirii de la Orșova, ni se aduce la cunoștință că aceasta a fost organizată în vederea pregătirii celebrării Zilei Internaționale a Dunării 2023.

 

Din răspunsul oferit se poate observa că totul este o minciună!

De ce 23 de angajați și-au luat o zi de concediu pentru o activitate care avea ca scop așa-zisa pregătire a unei activități în cadrul Administrației Bazinale de Apă Jiu și era o sarcină de serviciu? La acestă întrebare ar trebui să răspundă, în fața legii, conducătorii acestei instituții, deoarece există suspiciunea rezonabilă că deplasarea angajaților s-a făcut cu mașinile și șoferii instituției. Având în vedere aceste constatări, consider că în acest caz avem de-a face cu infracțiunea de delapidare, o infracțiune de serviciu așa cum prevede codul penal, care conform Art. 295:

(1) Însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

În acest caz nu cred că autoritățile din Dolj își vor face treaba, având în vedere că directorul condamnat penal, Șerban Răzvan, este un copil de fost magistrat al Judecătoriei Craiova.

Un alt caz interesat este organizarea de către Administrația Bazinală de Apă Jiu a unei așa-zise licitații publice. În anunțul de participare la licitație cu oferte în plic închis din 18 și 19.07.2023, se menționează următoarele: se organizează licitație privind închiriera bunurilor mobile, terenuri aflate în albiile minore de pe raza județului Dolj. Este inclusă aici și Balta Golenți care nu este o albie minoră, în cazul căreia scopul pare a fi înlăturarea materialului aluvionar pentru asigurarea scurgerii optime în albii.

În acest caz intervine următoarea întrebare: unde se scurge balta Golenți pentru asigurarea scurgerii optime în albii?

 

În anunțul de atribuire a contractelor de închirire din Monitorul oficial cu numărul 153/18.08.2023 se observă niște înțelegi între așa-zișii licitatori, în contextul în care majoritatea a licitatat pentru o perioadă de 2 ani, în timp ce S.C. Elasa Fishing and Hunting Team SRL a licitat pe o perioadă de 10 ani, cu toate că perioada maximă era de 2 ani.

Așa cum se poate observa această societate a fost înființată de anumite personaje, cu un scop precis, pescuitul, nicidecum pentru a înlătura materialul aluvionar care are alt CAEN.

În Monitorul Oficial partea a VI-a nr.116/26.06.2023, a fost publicat anunțul de participare la licitație pentru ”Balta Golenți: suprafață de 2.438.839 mp, carte funciară nr.33209 UAT Maglavit și carte funciară nr. 34016 UAT Calafat, având ca obiect de activitate - acvacultură în ape dulci.

Pe website-ul ADMINISTRAȚIEI NAȚIONALE APELE ROMÂNE – ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ JIU (https://jiu.rowater.ro) a fost publicat un anunț de participare la licitația publică, cu ofertă în plic închis din 18 și 19 iulie 2023, în care s-a menționat că scopul închirierii este acela, ATENȚIE ”de a se înlătura materialul aluvionar pentru asigurarea scurgerii optime a apei”.

 

În partea referitoare la perimetrele ce se vor licita s-a menționat că Balta Golenți, cu suprafața de 2.438.839 mp, carte funciară nr. 33209 UAT Maglavit și carte funciară nr. 34016 UAT Calafat este vizată de închiriere pentru ”activitate de acvacultură în ape dulci”. Astfel, scopul inițial al închirierii, respectiv pentru activitatea de înlăturare a materialului aluvionar pentru asigurarea scurgerii optime a apei, a fost deturnat, ajungându-se ca închirierea să vizeze activitatea de acvacultură în ape dulci, care nu există în obiectul de activitate al ADMINISTRAȚIEI NAȚIONALE APELE ROMÂNE. Mai mult, în anunțul de participare la licitație s-a menționat că perioada de închiriere va fi de 2 ani, iar societatea comercială a fost declarată câștigătoare pentru închirierea bălții pentru o perioadă de 10 ani.

În afară de motivul de nulitate pentru lipsa obiectului, este incident motivul de nulitate pentru fraudarea legii. Argumentele pentru reținerea nulității în temeiul fraudei la lege se referă la aceea că, printr-un artificiu în redactarea documentelor de participare la licitație, închirierea în vederea înlăturării materialului aluvionar pentru asigurarea scurgerii optime a apei a fost înlocuit de închiriere pentru activitate de acvacultură în ape dulci. Printr-o fraudare a legii a fost schimbat și termenul de închiriere, de la 2 ani la 10 ani.

În acest caz avem de-a face cu un abuz în serviciu, care se pedepsește conform Art. 297.

(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

Despre astfel de nelegalități vom reveni în episoadele următoare și cu alte exemple, dar mai ales despre cum au distrus piscicultura din județul Dolj anumite personaje certate cu legea.

Să nu uităm că în ultima vreme numeroase reportaje au fost realizate pe tema dezastrului din piscicultura românească. În Dolj, este un caz particular deoarece Administrația Bazinală de Apă Jiu a avut ca scop principal distrugerea pisciculturii, refuzând, în mod sistematic, să elibereze autorizațiile de gospodărire a apelor, necesare prin lege pentru eliberarea licențelor de acvacultură, și a distrus o industrie prosperă din domeniul agricol.

Practica de a trece toate bălțile cu potențial piscicol în administrarea Apelor Române, în abuz, printr-o suită de ordonanțe de urgență, a dus la performanța de a dubla reglementarea dreptului de administrare asupra patrimoniul Statului român și astfel, practicarea pisciculturii în România a devenit imposibilă.

 

Așadar, potrivit zicalei „nu ne vindem țara, dar o distrugem singuri”, sub aparența legalității, având și concursul unor directori care nu urmăresc decât propria îmbogățire, Administrația Națională Apele Române a distrus piscicultura, un sector important al economiei românești și a creat condiții pentru un grup de ”privilegiați” care își derulează afacerile personale!

 

Va urma.

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri