Jurnalul.ro Ştiri Locale Drama unei adolescente de 15 ani: Copila a fost violată și obligată să realizeze materiale pornografice

Drama unei adolescente de 15 ani: Copila a fost violată și obligată să realizeze materiale pornografice

de Redacția Jurnalul    |   

O copilă de 15 ani din Craiova, județul Dolj, a fost violată de doi indivizi, iar al treilea a obligat-o să realizeze materiale pornografice care au fost ulterior distribuite către alte persoane. Cei acuzați de viol au fost arestați preventiv, iar al treilea inculpat este în arest la domiciliu.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea pentru o durată de 24 ore a trei inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și pornografie infantilă.

Potrivit procurorilor, în luna mai 2022, doi dintre inculpați au violat o fată în vârstă de 15 ani, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra și de a-și exprima voința.

„Fapta de viol a fost săvârșită în scopul producerii de materiale pornografice, fiind înregistrată de către cel de-al treilea inculpat, materiale pornografice ce au fost, ulterior, distribuite către alte persoane”, transmite DIICOT.

Tribunalul Dolj a dispus marți luarea măsurii arestului preventiv față de doi inculpați și măsura arestului la domiciliu față de cel de-al treilea inculpat.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova.

În cadrul audierilor, copila a beneficiat consiliere psihologică, precum și de toate drepturile și măsurile de protecție prevăzute de Codul de Procedură Penală.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: adolescenta violata
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri